„În acord cu partenerii sociali și din respect pentru protejarea și siguranța angajaților, toate măsurile sanitare de protecție în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricație derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni”, se arată într-un comunicat de presă al grupului Renault România.

„Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activitățile de producție ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat:

Uzina Mecanica și Șasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru
Uzina Vehicule va relua producția în departamentul Presaj, în 2 schimburi

Din data de 4 mai, vor redemara activitățile ambelor uzine.

Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producție a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajații în perspectiva revenirii acestora la lucru.

Aceste măsuri care țin de igienizare și securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajații vor fi informați despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătății lor și a colegilor.

Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sediile unde își desfășoară activitatea”, se mai arată în documentul citat.

Pe de altă parte, Sindicatul Automobile Dacia (SAD), prin vocea unuia dintre liderii săi, dl Ion Iordache (foto), nu prea ar fi de acord cu reluarea producţiei, date fiind riscurile sanitare.

„Sunt 14.000 de angajaţi la uzina Dacia. Nu credem că le este asigurată securitatea şi sănătatea, în contextul pandemic actual”, e de părere sindicalistul.

De altfel, zilele acestea, SAD negociază cu patronatul reluarea lucrului, însă, poziţiile sunt diametral opuse: patronatul francez s-ar grăbi (explicabil, Dacia pierde sume imense rămânând închisă), în vreme ce liderii de sindicat sunt (la fel de explicabil) preocupaţi mai mult de sănătatea angajaţilor, pe care, încă, n-o poate garanta nimeni, în contextul pandemiei de coronavirus.

Repornirea uzinei Dacia, ca şi a uzinei Ford de la Craiova, sunt esenţiale pentru economia, şi aşa „în pioneze”, a României.

Cele două uzine produc aproximativ un sfert din exportul ţării, iar închiderea lor (plus cea a sutelor de furnizori de pe orizontală) a produs bugetului de stat o gaură într-atât de adâncă, încât până şi ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, îi e teamă să o măsoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here