Cutremurici și multă prostie (Opinie)

Date:

Share post:

Din câte se ştie, până la această oră ruşii au provocat cel puţin unul din marile cutremure care au zguduit lumea. Este vorba de catastrofalul cutremur din Iran (1970), care s-a corelat cu o explozie ce a avut loc în poligonul de la Semipalatinsk” (”Flacăra”, nr. 27/1994).

Dl. general Mykola Kapustian ne-a declarat că aceste informaţii sunt simple diversiuni, acţiuni de intoxicare a opiniei publice, deoarece la ora actuală omenirea nu posedă mijloace tehnice pentru aşa ceva, iar dacă doresc să mă conving, nu-mi rămâne decât să iau o foaie de drum pentru Semipalatinsk şi voi vedea că din poligonul experimental de acolo nu a mai rămas aproape nimic” (”Flacăra”, nr. 33/1994).

În România viețuiesc, majoritatea de pe azi pe mâine și de la o lună la alta, 15 milioane de experți în orice. În absolut orice. A spune ”Nu știu!” este echivalentul anatemei sociale; e o trădare a fibrei românismului. (Se pronunță rrrrromânismului, ca și cum ai ambala un diesel în gură. Ca mimul Puric.)

Cutremurul din Turcia și Siria a dat startul unei noi reprezentații dezgustătoare. Orb să fii să nu realizezi că mass-mediile transformă o dramă colectivă în spectacol și divertisment viciat și pervers. După ce s-a rupt de natură și de Dumnezeu, omul modern a reușit cu brio să se rupă și de semeni. Nu umanismul este noua religie mondială, ci individualismul narcisist, în care orice și totul este dildău pentru satisfacerea unui imaginar bolnav. Mai mult sau mai puțin indus, dar bolnav.

Scenariile conspiratiste sunt parte a acestei scheme largi de măgulire personală, de perpetuă auto-gratulare. Uite, ăia mari și puternici ne ascund multe, dar noi suntem atât de dăștepți. (Se pronunță cu accent tare pe ă, nu rostit, ci flegmat!). Le aflăm la zi și oră planurile cele mai absconse și tainice. Am opt clase și salariu minim pe economie, dar iată, am ”Diplomă de merit pentru câștigarea celui mai mare război psihologic și experiment medical din Istoria Omenirii”. Sunt biceps, sunt power!

Șofer de taxi, casieriță la Mega, zilier pe șantier, bucătar, șahist în parc, simplu consumator la crâșma de proximitate, senatoarea DIȘ, toți s-au trezit buimaci de somn și experți în război geofizic. Știu ei fix, exact și precis că America a dat peste osmalâi și siriaci cu bomba cu cutremur. Ideea ca ideea, însă fabuloasă este certitudinea de neam prost, izvorâtă dintr-o convingere absolută. Ai zice că au apăsat chiar ei pe buton, atât de siguri sunt. Trăim într-o țară în care frizerii se cred mafioți, deci n-are ce să mai surprindă sau mire.

Opinia despre HAARP ne-am spus-o cu altă ocazie (aici). Imaginarul din jurul acestei instalații reflectează dorința de a replica atribute divine cu ajutorul tehnologiei.  În câmpul acela de antene vedem ca-ntr-o oglindă ciobită ambiția luciferică care zace în subconștientul uman.

Și ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât capabilitățile tehnico-militare, reale sau fanteziste. Paradoxal, situl din Alaska este și templul unei noi religii, a sclavilor: sclavul asumat își investește stăpânul cu puteri demiurgice, menite să-i justifice propria condiție.

Scânteia Tineretului, 1981

Nu foarte departe este arma tectonică. Conceptul nu este nici pe departe nou (foto). Se pot produce cutremure artificiale. O astfel de armă s-a teoretizat și experimentat. Din motive evidente, nu se cunoaște public cu ce rezultate, nici dacă efectul poate fi controlat – țintit și scalat.

Au fost propuse două metode; cinetică și electromagnetică. Niciuna nu poate fi utilizată clandestin. (HAARP este un mare consumator de energie; este ușor de monitorizat și corelat o activare cu efectul catastrofic înregistrat. La fel, o explozie nucleară produsă într-un poligon subteran este ”prinsă” de seismografe plasate la mare depărtare.)

Dar discuția este dusă într-o direcție greșită. Este stupid să crezi că USA declanșează deliberat un genocid într-o țară aliată doar pentru a submina o administrație vremelnică. Ar fi mai mult decât terorism de stat și un act de război; americanii și-ar distruge întreaga rețea de alianțe și-ar deveni brusc un stat paria. Vorbim de un risc imens pentru beneficii discutabile. Este adevărat că lumea este condusă de psihopați. Dar nu de moroni!

Există un aspect autohton surprinzător. Gen. (rtg.) dr. Emil Străinu este după știința noastră singurul specialist autentic pe care România îl are în acest domeniu. Are studii doctorale, are o operă consistentă. Adică n-a visat noaptea în ce-o să fie specialist a doua zi dimineața. Ca alții…, dacă ne este permis.

Același Emil Străinu, altădată nelipsit de la șuete televizate, s-a păstrat acum într-o prudentă expectativă, părând că știe ceva în plus, ceva ce noi nu știm. Prin meseria aleasă, militarii înțeleg mai bine spectrul morții și nu iau în lejer 50.000 de morți. Și totalul va fi altul și va fi semnificativ mai mare.

Nu același lucru se poate spune despre diverși civili sau acoperiți ca civili care, plagiind copios vechi lucrări ale generalului, au jucat un veritabil țonțoroi pe cadavrele unor nevinovați. În astfel de momente vezi cine-i om și cine-i gunoi.

N.B. Ultima parte reprezintă și răspunsul, despre cine și cum o ”consiliază” pe o anumită cucoană care bântuie mai nou mediile internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Judoka piteşteni pe podium la Campionatul Balcanic de Judo Juniori Under-21

Sportivii piteşteni au participat la Campionatul Balcanic de Judo...

„Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului – Târgul Meșterilor Populari” la Mioveni

Producătorii autohtoni atestați din domeniul agroalimentar își vor prezenta...

Tangouri românești și argentiniene în interpretarea Analiei Selis, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 28 septembrie, de la ora...

5 aspecte de care să ții cont în alegerea echipamentului pentru restaurantul tău de tip fast food

Alegerea echipamentului potrivit pentru un restaurant de tip fast...

Andres Dumitrescu, convocat în premieră la echipa naţională

Andres Dumitrescu, fotbalistul de 22 de ani crescut şi...

Teatrul Alexandru Davila Piteşti, invitaţii la spectacole, în weekend

Actorii de la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti îi...

Podiumuri pentru piloţii musceleni de la RB Racing, la un concurs lângă Sibiu

La Şura Mare, în judeţul Sibiu, acolo unde sub...

Andres Dumitrescu, jucător crescut de FC Piteşti 2008, debut excelent la Slavia Praga, în UEFA Europa League

Andres Dumitrescu, jucător crescut şi format la clubul FC...