Curtea de Argeş; bărbat izolat la domiciliu şi lăsat să rabde de foame

Date:

Share post:

„Întors acum trei zile din zona roşie a Franţei, acest bărbat din Curtea de Argeş a fost testat cu coronavirus iar rezultatul a ieşit că nu a fost infectat. Dar în loc să se bucure, omul a ajuns să plângă ca un copil. Este nevoit să stea izolat două săptămâni şi, singur în casă, nu mai are ce mânca… câţiva cartofi şi un pachet de spaghete sunt singurele lui provizii”.

Aşa relata un post TV din Bucureşti povestea unui locuitor al municipiului Curtea de Argeş.

„Acesta este sacul de cartofi, acesta este pachetul de spaghete şi patru pâini care mi le-a adus viceleprimar”, zicea omul către reporterul TV.

„Disperat, omul a sunat la primărie, poliţie, prefectură şi chiar la linia verde pentru covid-19…

„Într-un final, a venit viceleprimar (viceprimarul din Curtea de Argeş, Gabriel Marian Jubleanu – n.r.), mi-a adus 4 pâini si a zis că vedem de luni încolo care este situatia. Eu nu am nevoie că de luni încolo vedem care e situatia, am nevoie de cineva care poate să îmi cumpere, că bani am şi eu… Să pot să fac si eu o ciorbiţa, o mâncărică, să pot să îmi gătesc”, a mai declarat omul reporterilor TV.

Viceprimarul susţine că omul s-a declarat mulţumit cu ceea ce a primit şi n-a avut alte pretenţii, dar ca să fie sigur că bărbatul izolat are tot ce îi trebuie, prefectul judeţului Arges, Emanuel Soare, i-a trimis un pachet cu alimentele de bază.

sursa foto: captură video Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...