Cupa Mondială 2022: Qatar – Ecuador 0-2. Banii din gaze şi petrol nu ştiu să joace fotbal

Date:

Share post:

Echipele naţionale ale statelor Qatar şi Ecuador au deschis, în această seară, întrecerile actualei ediţii de Cupa Mondială la fotbal.

După scandalul de corupţie izbucnit recent (au transpirat informaţii cum că arabii ar fi încercat să mituiască 8 jucători ecuadorieni, ca să stea „drepţi” în faţa Qatarului), sud-americanii au început decişi să arate că nici vorbă să fi luat şpagă de la organizatori.

Ecuadorienii au şi marcat (foto sus), repede, prin Valencia, după o bâlbă repetată a portarului arab, dar VAR a arătat că totul a plecat de la o poziţie de ofsaid. Discutabilă faza, oricum.

Însă, indiferent de golul anulat, Ecuadorul a arătat că e cel puţin cu o clasă peste selecţionata arabă, a dominat jocul în continuare şi a deschis scorul prin acelaşi Valencia (vârful lui Fenerbahce Istanbul, fotbalist trecut, printre altele, pe la Everton şi West Ham United), care a transformat lejer, ca în curtea şcolii, un penalty dictat după o nouă intervenţie comică a portarului arab.

Portarul Qatarului a demonstrat că nu are valoare; aici, l-a faultat caraghios în careu pe atacantul ecuadorian Valencia, la faza primului gol

De altfel, selecţionata sud-americană a prezentat la Doha un lot plin de jucători care evoluează în primele ligi din campionate puternice ale Europei: Bayer Leverkusen, Genk, Brighton, Real Valladolid, Anvers, Augsburg, dar şi de la echipe sud-americane puternice, gen Independiente del Valle sau LDU Quito.

A fost vizibilă, din avion, superioritatea pe toate planurile a echipei din Ecuador, semn că banii mulţi, „fără număr”, veniţi din gaze şi din petrol, nu ajută când e vorba de fotbal.

Senzaţia lăsată unui spectator neutru a fost aceea că, dacă ar fi trebuit să joace preliminarii, Qatarul nu s-ar fi calificat niciodată la un turneu final de Cupă Mondială. În vreme ce Ecuadorul a arătat ca o echipă serioasă, valoroasă, bine închegată, ştiutoare de fotbal, incapabilă să se încurce de selecţionate de genul Qatarului.

Lucruri care s-au concretizat, după vreo jumătate de oră de joc, atunci când acelaşi vârf ecuadorian Valencia a reluat imparabil o centrare din flanc, venită de la Preciado (fotbalistul lui Genk, din prima ligă belgiană) fără speranţe pentru portarul Qatarului: 0-2.

Reluarea cu capul, semnată Enner Valencia, imparabilă. Qatar-Ecuador 0-2

Ecuadorienii parcă au ţinut morţiş să arate că nu s-au lăsat şpăguiţi de şeicii din Qatar şi au jucat serios, aşa cum face orice echipă profesionistă, care se respectă.

Tot ce-au putut face gazdele, ca să echilibreze un pic jocul, a fost să-l faulteze des şi tare pe omul de bază al Ecuadorului, Enner Valencia. A fost cât pe ce ca atacantul sud-american să fie scos din joc, după o serie de faulturi undeva la limita dintre chirurgie şi ortopedie.

Problema celor trei puncte fiind rezolvată încă de la pauză, sud-americanii au jucat ceva mai economicos în repriza secundă, încercând să nu se accidenteze şi să nu ia cartonaşe galbene. Cei din Ecuador s-au menajat cât au putut pentru meciurile serioase din grupă, cu Olanda şi Senegal, naţionale de cu totul alt calibru decât Qatarul.

Meritoriu, pentru gazde, a fost că au încercat, totuşi, să joace şi ele câte ceva. Au mai încercat câte o pasă pe culoar, o centrare din margine, chiar câte un dribling… diferenţa de valoare, însă, a fost prea mare.

După vreo oră de joc, am putut nota şi o primă fază mai interesantă în careul Ecuadorului – ocazie de gol e mult spus – la finele căreia portughezul naturalizat Pedro Miguel a reluat cu capul nu cu mult pe lângă poarta veteranului Galindez.

Tot ce-au mai reuşit gazdele, până la finalul meciului, a fost să îl scoată de pe teren pe golgeterul ecuadorian Enner Valencia, cu vreun sfert de oră înainte de final, după al nu ştiu câtelea fault grosolan.

Până la finalul meciului, ecuadorienii n-au mai vrut să forţeze, Qatarul ar fi vrut, dar n-a putut, aşa că s-a încheiat 2-0 pentru Ecuador. Un rezultat just, în raport cu ce s-a jucat în această seară; un meci care nu putea avea alt deznodământ decât victoria Ecuadorului.

Concluzia: banii mulţi, indiferent cât de mulţi, proveniţi din gaze, petrol etc, pot cumpăra multe; nu pot, însă, cumpăra talent pentru jocul de fotbal.

Dacă ar fi putut, atunci nu Brazilia ar fi avut 5 titluri mondiale la activ, ci Arabia Saudită, Bahrein sau Qatar.

sursa foto: capturi video youtube/ Diario El Universo Quito

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Parlamentul României manifestă tendințe iliberale –  Dreptul ONG-urilor la litigare strategică limitat drastic

Modificările propuse sunt o încercare de a slăbi capacitatea...

Cum să joci inteligent la cazinoul online

Cei mai mulți jucători accesează un cazino online și...

Cum se fura din conductele OMV Petrom, în Argeş, Olt şi Teleorman. Detalii dintr-un dosar

"Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 47...

Joci ruletă și blackjack live? Trebuie să știi asta…

Jocurile de live casino au devenit extrem de populare,...

Vata bazaltica: 4 caracteristici pe care ar trebui sa le cunoastem

Pentru a mentine casa mai calda mai mult timp...