„Pentru că se apropie comemorarea eroilor Revoluției Române, istoricul Mădălin Hodor aduce în atenția publică povestea uneia dintre victimele Revoluției din 1989, Corina Untilă (foto).
Aceasta a fost împușcată la Revoluție, însă ulterior, statul român i-a negat dreptul de a fi recompensată cel puțin financiar după trauma de atunci. La momentul Revoluției, Corina Untilă avea doar 18 ani.
Până în 2015 a luat pensie de boală, după care statul român i-a refuzat până și asta”, scrie azi jurnalista Carmen Dumitrescu, pe platforma PressHub.
Între timp, Corina Untilă a părăsit această lume, pentru una, cu siguranţă, mai bună. N-au răpus-o gloanţele, la Revoluţie, ci cancerul.
În timp ce biata femeie se lupta cu morile de vânt ale unui stat câinos cu eroii săi veritabili, se ştie prea bine, o mulţime de inşi s-au căţărat pe valul de impostură şi s-au chivernisit cu certificate de revoluţionar, pentru nişte „merite” închipuite.
Numai în Argeş avem câteva zeci de „revoluţionari”, în condiţiile în care aici n-am prea avut Revoluţie.
În articolul citat, vă invităm azi, 16 decembrie, la aniversarea începutului sfârşitului comunismului în România, să citiţi povestea plină de tragism a Corinei Untilă, redată de istoricul Mădălin Hodor, accesând link-ul de mai jos:
sursa foto: presshub.ro