În această dimineaţă, importante forţe de ordine de la DIICOT Piteşti au demarat 12 percheziţii la domiciliile unor inşi bănuiţi de falsificare de monedă şi înşelăciune.

La ora apariţiei acestor rânduri, percheziţiile sunt în plină desfăşurare.

„În cadrul grupului infracțional organizat, liderul grupului a avut rol coordonator, acesta fiind cel care procura bancnotele false, identifica persoanele de la care urma să fie achiziționate telefoanele mobile sau alte bunuri (ex. autoturism, televizor), coordonând activitatea de achiziție desfășurată de către ceilalţi membri ai grupului.

Grupul structurat, format din cei trei suspecţi, a acţionat în perioada septembrie –noiembrie 2018, membrii săi au deţinut o cantitate însemnată de monedă străină falsificată şi au pus în circulaţie o asemenea monedă în valoare de 3.600 euro, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste prin inducerea în eroare a mai multor persoane vătămate, cărora le-au creat pagube materiale în valoare de 3.600 euro şi 7.700 lei, prejudiciu stabilit la acest moment al cercetărilor.

Modul coordonat în care membrii grupului au acţionat rezultă din numărul actelor materiale săvârşite într-o perioadă relativ scurtă de timp, aproximativ trei luni (opt acţiuni ce îndeplinesc fiecare în parte tipicitatea infracţiunilor de punere în circulaţie de monedă străină falsificată şi înşelăciune, în formă consumată sau tentativă), plasarea pe piaţă a unui număr de 72 bancnote in cupiură de 50 euro, dar şi modalitatea coordonată în care aceste persoane au acţionat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că liderul grupului urmărea postările de anunţuri de pe o platformă online de profil şi contacta vânzătorii, achita contravalorea unor servicii cu astfel de monedă străină cunoscând că este falsificată,se prezenta sub o identitate nereală, pentru a împiedica identificarea adevăratei identităţi şi inducea în eroare persoanele vătămate prin substituirea produselor iniţiale cu mulaje din plastilină.

La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești vor fi aduse în vederea audierii un număr de 10 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, informează Poliţia Argeş.

sursa foto: arhivă DIICOT/Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here