Cum au cheltuit primarii banul public? Echipe de jurnaliști și informaticieni se reunesc la București, ca să scoată la lumină răspunsuri

Date:

Share post:

Timp de trei zile, echipe mixte de specialiști vor analiza, pe baza datelor publice, pe ce au cheltuit primăriile banul public, în cei patru ani ai mandatului care se încheie în curând.

”𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐃𝐚𝐭𝐚 𝐇𝐚𝐜𝐤𝐚𝐭𝐡𝐨𝐧/ Hackathonul bunei guvernări (un maraton de programare), organizat de Freedom House România, Expert Forum, Corupția ucide și Geeks for Democracy, își propune să fie primul pas dintr-o campanie de transparentizare a informațiilor privind cheltuirea banului public și pentru conectarea acelor părți ale societății românești care încă mai cred că țara trebuie să devină un stat modern și funcțional.

Scoatem totul la lumină: adunăm date publice de la instituții ale statului, cu instrumente software legale, le punem la dispoziția celor interesați, le analizăm împreună cu specialiști din diferite domenii de activitate și le popularizăm prin articole de presă.

Acționăm împreună, multidisciplinar. Echipe de jurnaliști, programatori, specialiști UX, reprezentanți ai ONG-urilor civice, studenți, graficieni și videografi vor lucra împreună la prima ediție a Open Data Hackathon.

Echipele adună, analizează și compară datele publice: programatorii aduc instrumente eficiente pentru a săpa în site-urile instituțiilor publice, graficienii și videografii fac informațiile ușor de accesat, iar jurnaliștii le transformă în articole relevante.

Jurnaliști, în echipă cu specialiști în achiziții publice și informaticieni de top

𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐃𝐚𝐭𝐚 𝐇𝐚𝐜𝐤𝐚𝐭𝐡𝐨𝐧 are sprijinul portalului Termene.ro, platformă complet automatizată, în care ai acces direct la informații din 15+ surse oficiale și actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România”, se menționează într-un comunicat de presă.

De asemenea, echipele beneficiază de consultanța Valeriei Tudora, expert în achiziții publice din România, și a Crinei Boroș, jurnalist cu o vastă experiență în data-driven journalism.

Mentori vor fi, de asemenea, Florin Pop (Identity&Access Management Consultant, specialist în monitorizarea modului în care instituțiile publice fac achiziții publice), Florin Bădiță (map analyst, cu experiență în web scraping, analiză și vizualizare de date), Radu Ciocan (creatorul SICAP.ai, motor de cautare în SEAP, baza de date a licitațiilor publice și achizițiilor directe), Matei Busui (Inginer Backend/Embedded/Cybersec).

𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐃𝐚𝐭𝐚 𝐇𝐚𝐜𝐤𝐚𝐭𝐡𝐨𝐧 se desfășoară între 19 și 21 aprilie, la sediul fundației Black Sea Trust for Regional Cooperation.

Datele adunate în cele trei zile vor fi puse la dispoziția jurnaliștilor și publicului, care pot astfel afla, din surse directe, cât de eficienți au fost primarii din comunitățile lor în cheltuirea banilor publici. De la ArgeșulOnline.ro va participa colegul nostru Sorin Simion, unul dintre cofondatorii site-ului.

sursa foto: FHR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Laptele: prieten sau dușman? De ce să nu excluzi lactatele din alimentația ta

Laptele și produsele lactate fac parte din alimentația multor...

Gheorghe Zamfir, în concert vineri seară, în Piața Primăriei din Pitești

Maestrul naiului Gheorghe Zamfir va concerta vineri seară, de...

Ion Mînzînă: Dezvoltăm infrastructura rutieră din Mioveni (galerie foto)

Pentru Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș și...

Accident rutier grav la Mozăceni, în sudul județului Argeș

Un accident rutier grav a avut loc în această...

Cod galben de ploi și descărcări electrice în jumătatea vestică a țării. Vizat e și județul Argeș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis azi o...