Formaţia CSU Craiova va întâlni, într-o dublă manşă, în primul tur preliminar din Liga Europa (Europa League) la fotbal o debutantă în cupele europene, Sabail Futbol Klubu din Baku, Azerbaijan.

CSU Craiova, echipă înfiinţată în 2013 şi care are un singur trofeu intern la activ (o Cupă, în 2018), este, de asemenea, debutantă în cupele europene la fotbal.

Pretenţiile, însă, sunt mari la Craiova, pentru că fosta Universitatea, desfiinţată între timp, a deschis drumul european al echipelor româneşti de club, în 1984, prin calificarea în semifinalele Cupei UEFA.

FK Sabail s-a înfiinţat abia acum trei ani şi nu are încă niciun trofeu la activ pe plan intern. La fel ca şi CSU Craiova.

Are, însă, în lot un nume uriaş: ganezul Michael Essien, jucător care a jucat, printre altele, la formaţii precum Chelsea, Milan sau Real Madrid.

Essien, ajuns la 36 de ani, e încă piesă de bază în defensiva azerilor şi e un fel de antrenor-jucător.

Principal al azerilor e Aftandil Hagiev, secondat de Essien şi de Emin Agaiev.

Aparent, CSU Craiova are o dublă manşă uşoară, dar şi CFR Cluj-Napoca a avut una, la fel de uşoară, cu o echipă de amatori din Luxemburg, anul trecut, care s-a sfârşit prost de tot pentru ai noştri.

În mod normal, însă, CSU Craiova nu poate rata calificarea. În imagine, jucătorii lui FK Sabail Baku, în alb, la debutul unui meci cu Qarabag Agdam, din campionatul trecut.

sursa foto: Qarabag FK/club website

Actualizare: După câte se pare, vedeta Michael Essien nu va mai juca pentru echipa azeră în acest sezon, astfel încât e foarte puţln probabil ca acesta să evolueze în dubla manşă cu CSU Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here