CS Mioveni a obţinut, vineri seară, o victorie uriaşă în deplasare, la Sfântu-gheorghe, contra celor de la Sepsi, după un meci controlat în majoritatea timpului de gazde.
Dată ca victimă sigură de majoritatea specialiştilor în fotbal, CS Mioveni a izbutit, vineri seară, să răstoarne toate calculele hârtiei şi să învingă în deplasarea de la Sepsi, în ciuda unui astpect al jocului care ar fi dat gazdelor temei să spere la victorie.
Sepsi a controlat majoritatea celor de 90 de minute disputa, dar apărarea Mioveniului a funcţionat fără greşală. Aşa cum a fost în cele mai multe meciuri din mandatul fostului antrenor, Alexandru Pelici.
Însă, de la venirea la Flavius Stoican pe banca celor de la CS Mioveni, argeşenii au demonstrat cu mult mai mult tupeu în momentele în care au avut mingea şi au jucat perpendicular pe poarta lui Niczuly. La unul dintre aceste momente, albanezul Krasniqi şi-a reparat eroarea din etapa trecută, când a irosit nonşalant un penalty şi a marcat golul de trei puncte.
Despre meci mai trebuie spus că, deşi Sepsi a avut posesia, ocaziile de gol mai clare au fost ale lui CS Mioveni. Fie şi numai din această perspectivă, argeşenii au meritat victoria.
Cu aceste trei puncte mari de tot, CS Mioveni urcă de pe ultimul loc pe antepenultimul. Iar seria de trei meciuri fără înfrângere pare să nu se oprească aici.
sursa foto: Facebook/CS Mioveni

