Cu puţin timp în urmă, în această seară, la Mioveni, pe arena din localitate s-a încheiat meciul de fotbal dintre CS Mioveni şi UT Arad, contând pentru etapa a 15-a a primei ligi de fotbal.
Ca o echipă cu pretenţii la playoffce este, UTA a început mai bine şi controlat jocul în majoritatea primelor 45 de minute. Cu numai doi români în primul 11, selecţionata de străini arădeană şi-a creat 3-4 situaţii bune de gol, risipite toate, însă, în vreme ce Mioveniul a aşteptat să dea lovitura pe vreo contră.

Ceea ce nu s-a întâmplat, în primele 45 de minute, astfel că la pauză s-a intrat cu scor alb.
În partea a doua a jocului, arădenii au continuat să preseze şi puteau marca imediat după pauză, dar Ducan a respins greu şutul puternic al lui Miculescu. Restul reprizei a curs sub aceleaşi coordonate: oaspeţii încercând să câştige, Mioveniul apărându-se şi jucând la „ciupeală”.
Garutti ar fi putut da lovitura, pe final, dar lovitura sa de cap a fost respinsă greu de portarul Aradului. Apoi, imediat, Toma a ratat şi el o ocazie mare de gol. CS Mioveni s-a trezit, parcă, abia în minutul 85, şi a început să-i dea emoţii portarului oaspete Balauru în ultimele minute.
A fost prea puţin pentru ca argeşenii să spere la mai mult decât o remiză. E, totuşi, un punct care se adună la zestrea subţirică a celor de la Mioveni.
Text şi foto: Irina TEBEICĂ