Cu puţină vreme în urmă, s-a încheiat meciul de fotbal dintre CS Mioveni şi ACS Viitorul Pandurii Târgu-Jiu (fosta Energeticianul, fosta Şirineasa) din prima etapă a primăverii în Liga 2 de fotbal.

Gazdele, locul 2 în clasament, porneau ca favorite, având în vedere că obiectivul oaspeţilor era şi este evitarea retrogradării. Mioveniul, pe de altă parte, putea să-şi consolideze locul secund în clasament şi să se apropie la un punct de liderul UT Arad.

Numai că, atunci când îţi subestimezi adversarul, cum au făcut-o azi jucătorii de la Mioveni, ai toate şansele să iei bătaie.

Oaspeţii au dat impresia, de la bun început, că au venit la Mioveni să ciupească un punct şi, dacă s-o putea, să dea lovitura pe contraatac.

Le-a ieşit. În principal, pentru că gazdelor nu le-a ieşit mai nimic. Gorjenii au marcat la unul dintre primele lor contraatacuri, în min. 20, apoi s-au apărat bine până la pauză.

În partea secundă, Mioveniul a lăsat senzaţia că egalarea e doar o chestiune de timp. Asta până când cei din Târgu-Jiu au mai punctat o dată, după o centrare.

Mioveniul a presat până la final, dar, cum spuneam, argeşenilor nu le-a ieşit nimic azi.

După acest eşec neaşteptat, CS Mioveni rămâne pe locul secund, dar poate fi întrecută de Rapid, dacă giuleştenii înving, luni, acasă, pe Turris Turnu-Măgurele.

sursa foto: captură video Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here