CS Mioveni a ratat promovarea în prima ligă de fotbal (foto/video)

Date:

Share post:

CS Mioveni n-a reușit promovarea în prima ligă de fotbal, fiind învins și acasă de FC Botoșani, în manșa retur a barajului.

Meciul s-a jucat în fața unei asistențe numeroase, gazdele lăsând intrarea liberă. S-au ocupat astfel cam trei sferturi din cele 8.000 de locuri ale arenei. CS Mioveni a avut chiar și o galerie, lucru nu foarte des văzut acest sezon, cel puțin.

CS Mioveni a început prudent meciul, cu 5 fundași. Și FC Botoșani a arătat aceeași precauție defensivă, fără a forța vreo secundă în atac, în prima repriză.

CS Mioveni a încercat câteva șarje prin Alexandru Stan și Ștefan Blănaru, ambii bătăioși și dispuși la efort. Totuși, ocaziile de gol au lipsit. Și la o poartă, și la cealaltă. Am notat, în prima repriză, doar un șut mai periculos la poarta argeșeană, parat bine de Flavius Croitoru.

După pauză, Constantin Schumacher a mutat ofensiv, cu puștiul Remus Guțea în locul lui Andrei Panait, șters în primele 45 de minute. De marcat puteau marca oaspeții, însă: ”cap” Dican, dar mingea a lovit bara.

Argeșenii au dat ceva semne că pot să-și înghesuie adversarii, dar FC Botoșani a gestionat calm situația. În afara a 2-3 situații potențial periculoase, CS Mioveni n-a izbutit să amenințe serios poarta moldovenilor.

Mai mult, Sebastian Mailat a marcat cu vreo 15-20 de minute înainte de final, excelent servit în adâncime de Eduard Florescu, fost jucător la CS Mioveni. Soarta barajului a fost decisă la această fază. Argeșenii au vrut, s-au străduit, au făcut risipă de energie, dar atât au putut azi.

Oricum, pe durata acestui sezon, CS Mioveni și-a depășit cu mult condiția de candidată certă la retrogradare. Pentru asta, antrenorul Constantin Schumacher, secunzii Iulian Tameș și Andrei Mărgăritescu și jucătorii lor merită felicitați.

CITIȚI ȘI: CS Mioveni a pierdut la limită la Botoșani, în prima manșă a barajului de promovare, dar a fost la un pas de un rezultat mare

surse foto/video: Răzvan Marinescu, Bogdan Burhan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Kevin Doukouré, mijlocaș ivorian campion cu Farul, legitimat de FC Argeș

Kevin Doukouré, un mijlocaș central campion cu Farul Constanța,...