Cristian Terheş: „Cine e de vină pentru creșterea prețurilor la energie, combustibil și mâncare în UE? Ursula von der Leyen”

Date:

Share post:

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, este principala vinovată pentru creșterea prețurilor la energie, combustibil și mâncare în UE, a declarat, azi, într-un discurs ţinut de la tribuna Parlamentului European, eurodeputatul român Cristian Terheş.

„… când Ursula von der Leyen și-a făcut campanie în acest plen, în 2019, să fie aleasă președinte a Comisiei Europene, a promis o Uniune Europeană mai puternică care să aducă mai multă prosperitate pentru cetățenii ei.

La aproape trei ani de atunci, vedem o Europă mai slabă și mai mulți europeni săraci decât până acum.

Avem milioane de europeni care nu reușesc să se descurce de la o lună la alta din cauza scumpirii prețului energiei, mâncării și combustibilului.

Una dintre cauzele principale ale acestei crize este planul utopic, nerealist și nefactual al Ursulei von der Leyen de inginerie socială de a combate așa-zisele „emisii de carbon”, a declarat eurodeputatul Cristian Terheş, cu referire la Pactul Verde European.

Pactul respectiv prevede reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în 2035, eliminarea completă a acestora până în 2050 şi a fost asumat de toate statele membre UE, inclusiv de România.

Cristian Terheş a fost ales eurodeputat în vara lui 2019, pe lista PSD, el fiind, însă, membru al PNŢCD. Culmea, deşi eurodeputat, s-a remarcat prin desele sale tirade anti-UE şi anti-NATO.

A fost preot greco-catolic, dar Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) l-a dat afară din preoţie, de îndată ce părintele Terheş a ales să se implice în politică.

„Conform Dreptului Canonic al Bisericilor Orientale, clericii „nu vor lua parte activă în partidele politice”, drept urmare, Episcopia (Greco-Catolică a Oradei – n.r.) a decis ca părintele Cristian Terheș să fie eliberat de exercițiul funcțiilor sacerdotale”.

Vizite10

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Creşte numărul cazurilor de infectare cu Covid. Masca ar putea reveni în actualitate

Numărul de cazuri de infectare cu Covid a crescut,...

Poliţia Argeş i-a amendat pe ciobanii care nu şi-au microcipat câinii de la stână

În cadrul unei acţiuni poliţieneşti dessfăşurate ieri şi alaltăieri,...

Dezinformarea prin presă, combătută cu ajutorul inteligenţei artificiale

"Un consorțiu condus de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,...

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...