În cadrul conferinţei de presă susţinute azi, la sediul municipalităţii din Piteşti, primarul oraşului, Cristian Gentea, a anunţat faptul că echipa de fotbal a judeţului are, de azi încolo, un director de imagine.

Până azi, acest post lipsea din organigrama clubului.

Director de imagine al clubului a fost numit dl Cristian Mitrache, inginer de profesie, actualmente antreprenor cu afaceri în domeniul informaticii.

Printre altele, dumnealui s-a ocupat personal de crearea paginii de internet oficiale a clubului, www.fcarges-pitesti.ro

Cristian Mitrache va lucra benevol pe acest post, nefiind stabilită nicio remuneraţie pentru acesta.

„Da, voi lucra fără să fiu retribuit, pentru că iubesc acest club şi pentru că viaţa mi-a dat şansa să am asigurat traiul de zi cu zi prin alte mijloace. O să depun efoturi pentru ca tot ceea ce ţine de imaginea clubului FC Argeş să fie la înălţimea prestigiului clubului şi, de asemenea, la înălţimea istoriei acestuia”, ne-a declarat dl Mitrache.

sursa foto: Facebook/Cristian Mitrache

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here