Cristian Gentea, primar Piteşti: Circulaţia la bariera Lânăriei se va relua în două zile

Date:

Share post:

Cristian Gentea, primarul oraşului Piteşti, e foarte optimist cu privire la reluarea circulaţiei la bariera Lânăriei din cartierul Prundu şi estimează că poimâine circulaţia rutieră în zonă va putea fi reluată.

„Sunt foarte mulțumit de ritmul intens de lucru la bariera Lânăriei! Încă două zile și vom da drumul circulației rutiere, închisă în acest moment pe tronsonul cuprins între Bd. Petrochimiștilor și Distrigaz.

Peste 30 de muncitori sunt, de o săptămână, zilnic în teren. Așa ar trebui să fie pe toate șantierele noastre!

În data de 23 martie, se va relua circulația rutieră și vor începe probele, măsurătorile senzoriale pentru corelarea automată și eficientă a barierei cu tranzitul peste calea ferată, așa încât timpul de așteptare, în funcție de graficul de deplasare al trenurilor, să fie cât mai redus.

La bariera Lânăriei din cartierul Prundu chiar se lucrează

Cert este că bariera va coborî automat în momentul în care trenul va fi la distanță de 1 km de trecerea la nivel cu calea ferată și se va ridica imediat dupa trecerea ultimului vagon!”, a informat azi primarul Cristian Gentea.

Totuşi, circulaţia se va putea desfăşura în condiţii normale în zona respectivă abia pe la mijlocul verii, a mai spus primarul Gentea.

„În maximum patru luni, bariera va fi perfect funcțională! După zeci de ani de așteptare, sperăm să avem un trafic civilizat”. Aşa să fie.

sursa foto: ArgesulOnline.ro/Bogdan Dumitru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

David Popovici s-a retras din finala de la 400 m liber de la Roma

Într-o postare făcută de către Federaţia Română de Nataţie...

Tânără de 20 de ani din Piteşti, şi băută, şi drogată, la volan

Din ce în ce mai des în ultimul timp,...

Profesor universitar clujean, în presa israeliană: Viktor Orban, un Nicolae Ceauşescu mai „spălat”

Profesorul universitar Zoltan Tibori Szabo, de la Universitatea Babeş-Bolyai...

Cod galben de caniculă, azi, mâine şi poimâine

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis azi o...