Înainte de reluarea sezonului din Liga 2, care va începe pe 4 iulie, antrenorul Ionuţ Badea şi elevii lui au încă un motiv să se bucure şi să lupte pentru promovarea în Liga 1. În acest moment FC Argeş se află pe locul 4 în play-off-ul din Liga 2 având 19 puncte, cu un punct mai puţin decât locurile 2 şi 3.
Stadionul „Nicolae Dobrin” din Trivale, va fi reconstruit, având ca termen doi ani, dacă e să credem ultimele promisiuni ale edililor Piteştiului.
„Am fost zilele trecute la stadion cu primarul municipiului Pitești și am vorbit cu jucătorii. Aceștia au fost anunțați că s-a aprobat de către CNI (Compania Naţională de Investiţii – n.r.) construirea unui nou stadion, care ar trebui să fie gata în următorii doi ani.

Construcția se va face pe actualul amplasament. Pista de atletism va rămâne, pentru că este una dintre puținele de calitate superioară din țară.
Am încredere că putem promova”, a spus Cristian Gentea, președintele Consilului de Administrație al argeșenilor, la postul de radio Sport Total FM.
Totuşi, promisiunile dlui Gentea, care e şi consilier local PSD la Piteşti (şef al organizaţiei municipale) şi susţinător asiduu al actualului primar, Cornel Ionică, trebuie privite cu o doză de reţinere.
Aceasta din simplul motiv că, încă de acum patru ani, microbiştilor piteşteni li se promisese stadion nou (şi sală de sporturi nouă, pentru iubitorii baschetului şi multe altele), însă, din 2016 până acum, promisiunile cu pricina nu s-au materializat decât în… noi promisiuni.
Dincolo de acestea, însă, FC Argeş are o şansă bună de a promova şi ar fi păcat ca alb-violeţii să nu profite de ea.
Cu stadion nou, însă…lăsaţi-ne. Întâi să vedem măcar că încep lucrările, după aceea, mai vorbim. De poveşti toată lumea e sătulă.