Seară tragică pentru o familie din Argeş, care se întorcea acasă, în propriul autoturism. Maşina familiei a fost acroşată, în împrejurări încă neelucidate de agenţii de la Poliţia Rutieră din Piteşti, de un utilaj cu lamă, pe raza localităţii Moşoaia.
Impactul, produs în apropierea plantaţiei de pruni, a fost deosebit de violent.
În urma acestuia, un copil, pasager în autoturism, a murit pe loc, eforturile medicilor de pe ambulanţa Servicului Judeţean de Ambulanţă, sosită, altfel, foarte prompt la locul accidentului, fiind inutile.

Autoturismul lovit de utilajul cu lamă a fost distrus aproape complet. Din informaţiile primite până acum, de la Poliţia Argeş, una sau două persoane sunt încarcerate în caroseria maşinii distruse.
Nu este încă foarte clar ce căuta pe şosea un utilaj cu lamă, pentru că nici vorbă de ninsori în ultimele zile, în zona Piteştiului. Acest aspect îl vor lămuri, însă, anchetatorii.
Pompierii de la ISU Argeş lucrează chiar acum la descarcerarea celor doi. E posibil ca răniţii prinşi între fiarele maşinii (o limuzină BMW seria 3, din câte spun martori ai accidentului) să fie chiar părinţii copilului decedat.
Circumstanţele în care s-a produs accidentul sunt cercetate chiar acum (ora 19,30) de către poliţiştii de la Rutieră.
Ştire în curs de actualizare.
Actualizare, ora 20 – Traficul în zonă, oricum îngreunat considerabil din cauza ceţii persistente, este acum blocat total. Va rămâne blocat până când Poliţia Rutieră va finaliza ancheta şi va face măsurătorile care se impun în astfel de situaţii tragice.
Din informaţiile pe care le deţinem – sunt informaţii neoficiale, luaţi-le ca atare – şoferul maşinii BMW şi-ar fi părăsit sensul de mers (probabil, o tentativă de depăşire) şi a intrat în coliziune cu utilajul de deezăpezire.
La ora 20, echipele medicale şi pompierii sunt încă la faţa locului.
Actualizare, ora 20,15 – la volanul maşinii BMW implicte în accident se afla, din câte am aflat, o femeie tânără, probabil mama copilului mort – după câte se pare, de vârstă preşcolară – în accident. Femeia a fost, de asemenea, rănită grav.
Un alt martor al accidentului a confirmat faptul că BMW-ul a intrat în depăşire şi astfel a intrat în coliziune cu utilajul. Deocamdată, Poliţia Argeş nu a oferit detalii despre circumstanţele producerii tragediei.
sursa foto: Facebook/Marian Iulian
Salutare, referitor la accidentul de astăzi 06.02.2021 din Mosoaia, utilajul cu lama era pe traseu, deși nu am mai avut zăpadă de 2saptamani deoarece trebuie justificata sarea cumpărată în valoare de 1milion de euro de către primăria Pitești în luna octombrie.
Mulţumim pentru informaţie.