Contabila Primăriei Corbi, reţinută de DNA şi arestată. Ar fi vârât în conturile firmei fiicei sale peste 1,5 milioane de lei

Date:

Share post:

Contabila Primăriei Corbi, o doamnă pe nume Elena Groşanu, a fost reţinută ieri de DNA după ce a virat în conturile firmei sale peste 1,5 milioane de lei, fără ca firma respectivă să fi prestat vreun serviciu pentru Primărie.

În plus, din banii Primăriei Corbi, contabila ar fi plătit rate de vreo 400.000 de lei pentru ea şi rude de-ale sale.

„În perioada 20.01.2017 – 12.04.2022, inculpata Groșanu Elena, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi întocmit, ar fi semnat și ulterior ar fi prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeș, un număr de 808 ordine de plată, prin care s-ar fi efectuat în mod nelegal plata sumelor de:

– 1.515.683,85 lei, către o societate comercială administrată de fiica sa fără să fi existat în realitate o contraprestație efectivă. Pentru a crea o aparență de legalitate, inculpata ar fi completat în fals un număr de 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi și societatea respectivă ar fi existat relații de natură contractuală.

– 386.102 lei, către șase instituții nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată și rude ale acesteia.

Prin aceste demersuri, inculpata ar fi creat instituției publice unde își desfășura activitatea un prejudiciu de 1.901.785 lei, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite de către alte persoane.

Inculpatei Groșanu Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 23 noiembrie 2022, inculpata a fost prezentată Tribunalului Argeș care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se menţionează în comunicatul DNA Piteşti.

sursa foto: Facebook/Primăria comunei Corbi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Parlamentul României manifestă tendințe iliberale –  Dreptul ONG-urilor la litigare strategică limitat drastic

Modificările propuse sunt o încercare de a slăbi capacitatea...

Cum să joci inteligent la cazinoul online

Cei mai mulți jucători accesează un cazino online și...

Cum se fura din conductele OMV Petrom, în Argeş, Olt şi Teleorman. Detalii dintr-un dosar

"Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 47...

Joci ruletă și blackjack live? Trebuie să știi asta…

Jocurile de live casino au devenit extrem de populare,...

Vata bazaltica: 4 caracteristici pe care ar trebui sa le cunoastem

Pentru a mentine casa mai calda mai mult timp...