Consiliul Judeţean Argeş, burse pentru elevii merituoşi

Date:

Share post:

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Argeș de azi, condusă de președintele Ion Mînzînă, a fost aprobat un proiect de hotărâre privind acordarea burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat în anul școlar 2020 – 2021, precum și regulamentul privind acordarea acestor burse.

Informaţia ne-a fost furnizată de biroul de presă al Consiliului Judeţean Argeş.

Astfel, conform proiectului de hotărâre, pentru anul școlar 2020 – 2021, „se acordă un număr de 200 de burse elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în cuantum de 200 lei/lună.

Bursele se acordă, în limita fondurilor aprobate, elevilor cu domiciliul în judetul Argeş, înmatriculaţi în clasele VI-XII (clasa a V-a absolvită), la cursurile de zi ale anului şcolar curent, într-o unitate de învăţământ de pe raza județului Argeş, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură.

„Bursele se acordă următoarelor categorii de elevi înscriși la cursuri de zi în anul şcolar curent, în învățământul preuniversitar de stat, într-o unitate de învăţământ de pe raza judetului Argeş:

BURSELE DE PERFORMANŢĂ se acordă elevilor din ciclul gimnazial și liceal care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor organizate de Ministerul Educației Naționale.

BURSELE DE AJUTOR SOCIAL se acordă elevilor din ciclul gimnazial și liceal proveniți din familii defavorizate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) Nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie.

b) Prin excepție de la alin. a) în cazul familiilor monoparentale, veniturile nete lunare pe membru de familie să nu depăşească 75% din salariul minim net pe economie.

c) Nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane.

d) Au promovat anul școlar anterior cu cel putin media 8,50 si media 10 la purtare.

e) Nu este eliminat de la cursuri pe o perioada de 3-5 zile (în cazul elevilor), conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unitatilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul MEC NR. 5079/2016.

f) Nu beneficiază sau nu au beneficiat de alte ajutoare financiare de la Consiliul Judeţean Argeș.

BURSELE DE AJUTOR SOCIAL se acordă elevilor orfani care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii:

a) Au promovat anul şcolar anterior cu cel putin media 8,50 si media 10 la purtare;

b) Nu este eliminat de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile (în cazul elevilor), conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul MEC NR. 5079/2016.

c) Nu beneficiază sau nu au beneficiat de alte ajutoare financiare de la Consiliul Judeţean Argeș”, a informat biroul de presă al CJ Argeş.

De asemenea, vor fi acordate și BURSE DE MERIT elevilor care au obţinut locul I la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educației.

În situația în care un elev beneficiază de bursă socială acordată de Consiliul Județean sau printr-un program național, el poate beneficia și de bursă pentru performanță, dacă înregistrează rezultate deosebite la învățătură și dacă se încadrează în criteriile stabilite pentru obținerea acesteia.

sursa foto: Consiliul Judeţean Argeş

Vizite2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...

Cauza tragediei de ieri de la Drăganu: o depăşire care n-ar fi trebuit făcută

Tragedia rutieră de ieri, de la Drăganu, despre care...

Capitala magiunului românesc se modernizează cu bani europeni

Orașul Topoloveni, din judeţul Argeş, până recent un târg...

OZN, secretele militare și chestiuni care nu mai sunt pentru nimeni un secret

În cartea sa ”Am vânat OZN-uri și extratereștrii”,  gen....

Cum au devenit urşii scuza pentru incompetenţa autorităţilor pe autostrada A1

Cei aproape 10 ani de când Ministerul Transporturilor şi...