Organizaţia judeţeană a PNL Argeş se poate lăuda, de acum încolo, cu un nume cu rezonanţă în rândurile sale.
Dl Emanuel Soare, conferenţiar universitar la Universitatea din Piteşti şi doctor în ştiinţele educaţiei, s-a înscris în PNL.
Profesorul Soare a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti şi are un doctorat în acelaşi domeniu, obţinut la Universitatea din Chişinău, Republica Moldova.
De asemenea, este absolvent al mai multor cursuri postuniversitare în domeniul pedagogiei.
Dl Soare are 43 de ani şi nu a mai făcut politică până acum.
„Am stat deoparte până acum, dar am realizat că este un moment în care bărbații adevărați trebuie să facă un pas în față și să se implice în bunul mers al cetății…nu iau decizii ușor, dar nu mă răzgândesc”, a declarat dl Soare, la conferinţa în care a fost prezentat.
Având în vedere că PNL Argeş nu musteşte de prea mulţi oameni realmente valoroşi, o „achiziţie” cum e cea a conf. univ. dr. Emanuel Soare nu poate fi decât de bun augur pentru liberali.
sursa foto: Facebook