Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a fost azi în vizită în judeţul Argeş. A fost pentru a treia oară în decurs de un an când premierul a vizitat uzina Dacia.
Conducerea uzinei, în speţă directorul general francez al Daciei, Cristophe Dridi, i-a prezentat prim-ministrului noile modele Dacia ale anului 2021, în speţă Logan, Sandero şi Sandero Stepway, aflate, toate, la a treia generaţie, dar şi un model nou de Duster.
Nişte modele care marchează un uriaş pas înainte în gama Dacia, după cum a remarcat şi presa românească, dar şi cea străină.
„Premierul a apreciat măsurile implementate de constructorul de automobile pentru protejarea sănătății angajaților și a prezentat, la rândul său, stadiul lucrărilor la autostrada Pitești-Sibiu și la drumul expres Pitești-Craiova, obiective de maximă importanță pentru argeșeni și pentru Dacia.
Guvernul Orban a deblocat proiectul autostrăzii, cerută insistent de cel mai mare agent economic din județ”, a informat biroul de presă al Prefecturii Argeş.
sursa foto: Prefectura Argeş