La Bistrița, Primăria din oraș, împreună cu alte instituții locale, organizează un concurs național de poezie și proză, dedicat exclusiv debutanților care nu au încă nicio carte publicată.
Organizatori sunt CEPEC – Centrul European Pentru Excelență Culturală în parteneriat cu Editura pentru Artă și Literatură – EpAL și Primăria Bistrița, sub egida Rețeaua Literară.
Perioada de înscriere pentru concurs: 15 februarie – 15 martie 2026
Cei 7 finalişti de la poezie și cei 7 finaliști de la proză vor fi desemnaţi de către un juriu profesionist, format din 5 scriitori, în prima parte a lunii aprilie 2025. Componența juriului va fi anunțată în curând.
Câștigătorii concursului vor beneficia de publicarea manuscrisului la Editura pentru Artă și Literatură și lansarea cărții la Târgul de Carte Gaudeamus din București.
Toate manuscrisele finaliste vor fi analizate de Editura pentru Artă și Literatură și în cazul în care vor fi selectate pot primi opțiune de publicare. Finaliștii concursului vor participa la Gala Premiilor Rețeaua Literară care va avea loc la Palatul Culturii din Bistrița.
CITIȚI ȘI: Curtea de Argeș: două seri cu finețuri artistice, în „Ritmuri japoneze” (ianuarie 2026)
Coordonator al acestui inedit proiect literar e poetul și jurnalistul Gelu Vlașin (foto sus). Textele vor fi trimise prin mail la adresa: concurs@cepec-romania.org, alături de o scurtă prezentare (CV literar) + date de contact, până la data de 15.03.2025.
Condiţii de înscriere:
– să nu fi debutat până acum în volum
– nu există limită de vârstă pentru înscriere
– nu există condiţii în ce privește fontul ales pentru paginare sau formatul în care vor fi trimise textele
– textele trimise trebuie să aibă minim 10 pagini de poezie / minim 10 pagini de proză
CITIȚI ȘI: Zeci de cărţi de groază semnate Stephen King, la Festivalul de Carte pentru Copii „Kidsfest” de la Piteşti (2022)
Îi încurajăm pe toți cititorii noștri, mai tineri sau mai puțin tineri, care au compus poezii sau proză, să participe la concursul acesta. Nu are nimeni nimic de pierdut, ci doar de câștigat.
Mai multe detalii despre acest concurs puteți citi pe site-ul publicației bistrițene Săptămâna Online.
sursa foto: Facebook/Gelu Vlașin

