Sâmbătă 18 septembrie și duminică 19 septembrie, între orele 10 și 21, la Sala Sporturilor din Pitești se organizează Campionatul Național de Salsa și Bachata, în cadrul „Romanian Dance Fest”, ediția a II-a. La baza evenimentului stau responsabilii de la Federația Română de Dans Sportiv, cluburile piteştene de dans „Total Dance” şi „Aristocratique Dance” Pitești, precum şi autorităţile locale.

În această a doua ediție se vor desfășura mai multe activități, precum Campionatul Național de Salsa și Bachata, dar și competiții de alte genuri: streetdance, hip-hop, acrodance, latino-show, dans contemporan, așadar genuri diversificate, pentru toate gusturile și plăcerile iubitorilor de dans. Premiile câștigătorilor vor consta în diplome, cupe și medalii.

De asemenea, cei care doresc să participe, atât ca specatori cât și ca dansatori, trebuie să facă dovada vaccinării împotriva Covid-19 ori să aibăun test negativ.

Programul după care se va desfășura evenimentul este următorul:

Sâmbătă, de la ora 10 – Campionatul Național de Salsa, Bachata și Carribean Show
Categorii de vârstă: Mini Kids – sub 6 ani, Kids – 7-9 ani, Juniori 1 – 10-12 ani, Juniori 2 – 13-15 ani, Adulți – peste 16 ani, Seniori – peste 30 de ani;

Duminică, de la ora 10 – Concurs formații la următoarele stiluri de dans:
Latino Show, Acrodance, Dans de caracter, Majorete, Urban Street, Dans clasic, Dans contemporan, Lyrical Jazz, Cabaret Muzical, Dans modern, MTV Comercial, Show Dance, Folclor/Folclor stilizat, Open.

În imaginea de sus, o competiţie de dans sportiv pentru copii, organizată de clubul de profil „Dansul Viorilor” din Reghin, în localul gimnaziului privat „Mirona”, unica şcoală din România cu program de dans sportiv.

sursa foto: Facebook/Dansul Viorilor Reghin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here