Concert de oboi, cu Doris Iorga, la Filarmonica din Piteşti, mâine seară

0
34

Filarmonica din Piteşti găzduieşte mâine seară, cu începere de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Jean Sibelius, Richard Strauss și Nikolai Rimsky-Korsakov.

Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Alexandru Ganea, va cânta, ca solistă, oboista Doris Iorga, care va interpreta Concertul pentru oboi și orchestră de Strauss.

În prima parte, publicul va audia și Finlandia aparținând lui Sibelius. În partea a doua, va fi interpretată Suita simfonică Șeherezada, de Nikolai Rimsky-Korsakov (solo vioară, Mădălin Sandu).  

Dacă Alexandru Ganea şi Mădălin Sandu pot fi consideraţi „de-ai casei” la Piteşti, oboista Doris Iorga va cânta mâine în premieră cu Filarmonica piteşteană.

„După absolvirea Colegiului de Artă „George Apostu” din Bacău, la clasa oboi, Doris Iorga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București la aceeași specializare. În prezent este studentă în anul I la master…

… A câștigat  premii la concursurile naționale și internaționale și a susținut masterclassuri alături de Gordon Hunt și Hansjorg Schellenberger”, a informar Filarmonica din Piteşti.

sursa foto: Filarmonica Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here