Comunicatul DNA referitor la reţinerea Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătăţii, pentru luare de mită

Date:

Share post:

Azi spre amiază, procurorii DNA Bucureşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a fostului ministru al Sănătăţii din Guvernul Dăncilă, dr. Sorina Pintea, ca urmare a unui flagrant de luare de mită, care a avut loc ieri, la Baia Mare.

Dna Pintea este, după demiterea Guvernului Dăncilă, manager al Spitalului Judeţean din Baia Mare, post pe care l-a deţinut anterior.

Ieri, după flagrant şi după audierile desfăşurate până aseară, dna Pintea a fost transportată la Bucureşti, unde a fost din nou audiată, în această dimineaţă.

Şpaga, 7% din contract. Şi în lei, şi în euro

Reproducem mai jos comunicatul de presă al DNA Bucureşti, care pune astfel capăt speculaţiilor referitoare la cazul Sorina Pintea.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 februarie 2020, a inculpatei Pintea Sorina, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 29 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Avem o autostradă degeaba până la Curtea de Argeș. Ce facem cu ea?

Lotul de autostradă de la Pitești la Curtea de...

Ce înseamnă termenii și condițiile rotirilor cadou oferite de cazinourile online? – mic dicționar ajutător

Rotirile gratuite (sau „rotirile cadou”) oferite de cazinourile online...

Expoziție de automobile Dacia clasic, sâmbătă, la Deva

Sâmbătă, la Deva, are loc o expoziție de automobile...

Cum să alegi sistemul audio ideal pentru terasa ta

Transformarea terasei într-un spațiu de relaxare și divertisment depinde...

FC Argeș, încă un transfer: mijlocașul Vadim Rață, internațional moldovean

FC Argeș a anunțat azi legitimarea lui Vadim Rață,...

Cum să îmbunătățești sustenabilitatea în afaceri prin calculul amprentei de carbon

Sustenabilitatea devine o componentă esențială a succesului pe termen...