Comisia Europeană atenţionează Puterea să nu slăbească statul de drept. Repercusiunile pot fi severe

0
129

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, grecul Margaritis Schinas, a confirmat public, azi, că prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, le-a trimis vineri autorităţilor române o nouă scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile referitoare la statul de drept în România.

„Principala îngrijorare se referă la evoluţiile care interferează cu independenţa sistemului judecătoresc şi combatarea eficientă a corupţiei, inclusiv protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi în special amendamentele recent adoptate la codurile penale ce riscă să creeze o situaţie de impunitate de facto pentru infracţiuni.

Posibila legislaţie care permite apelurile extraordinare ar agrava suplimentar situaţia statului de drept. Dacă nu sunt adoptate rapid îmbunătăţirile necesare sau dacă sunt luate alte măsuri negative, precum promulgarea ultimelor amendamente la codurile penale,

Comisia va activa fără întârziere cadrul pentru protejarea statului de drept şi va suspenda Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

De asemenea, Comisia îşi rezervă atribuţiile de gardian al Tratatelor şi nu va ezita să lanseze rapid procedura de infringement dacă este necesar. Obiectivul Comisiei rămâne de a ajuta autorităţile române să găsească soluţii privind problemele statului de drept.

Comisia rămâne pregătită să se angajeze într-un dialog constructiv şi activ cu autorităţile române şi să lucreze împreună pentru o Românie mai puternică în Uniunea Europeană”, a declarat dl Schinas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here