Într-un comunicat de presă emis azi, preşedintele organizaţiei PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, se alătură colegilor dânsului din PSD care au pus tunurile pe comisarul european Corina Creţu.
Provenită, după cum se ştie, tot din PSD.

„Doamna Corina Creţu trebuie să decidă dacă este comisarul UE sau al PNL…Mă îngrijorează faptul că timpul petrecut de doamna Creţu alături de primarii PNL-işti îi întunecă judecata.
O vedem tot mai des pe doamna Creţu cu oameni care au girat fraudarea fondurilor europene în perioada Băsescu-Boc, oameni care au ţinut România la cele mai mici cote de absorbţie de fonduri europene…
Nu ne deranjează, doar să ne-o spună şi nouă, celor din ţară, pentru cine lucrează. De asemenea, doamna Creţu să ne spună, când vine în România, dacă politica de absorbţie a fondurilor se face cu Guvernul sau doar cu unii primari PNL, la cafea şi recepţii scumpe”, se spune în comunicatul de presă al deputatului Dîrzu, publicat pe site-ul Parlamentului.
Printre figurile cunoscute ale PSD care o critică acerb pe dna Creţu se numără consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov (un domn cu probleme penale grele), Codrin Ştefănescu, dar şi premierul Dăncilă şi preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
Comisarul european Corina Creţu şi-a stârnit asupră-i mânia liderilor PSD după ce a reproşat Guvernului, în mai multe rânduri, că nu prezintă la Bruxelles proiecte serioase, pentru finanţare europeană.
Exasperată de aceste atacuri (a fost făcută chiar trădătoare), dna Creţu a ameninţat inclusiv cu judecata pe aceia dintre liderii PSD care „o calomniază”.