Am relatat, în urmă cu ceva vreme, despre tragedia căreia i-a căzut victimă familia Fotache, din Moşoaia.

Bebeluşul lor s-a născut mort, după ce mama acestuia a sesizat, de mai multe ori, medicul curant, dr Iulian Andronic, de la Spitalul Judeţean Argeş, despre faptul că sarcina nu decurge normal.

Medicul a explicat mamei că totul e în regulă, dar, ulterior, s-au confirmat temerile femeii, dna Alina Fotache.

Considerând că la mijloc a fost vorba despre un caz de malpraxis, dna Fotache s-a adresat Parchetului, unde a depus plângere penală la adresa medicului Andronic, respectiv a unităţii spitaliceşti.

Sesizată despre acest caz tragic, conducerea Spitalului Judeţean din Piteşti a demarat o anchetă internă.

Concluzia a fost că nu e vorba despre un caz de etică, ci de unul de posibil malpraxis.

Drept pentru care „conducerea spitalului a sesizat Colegiul Medicilor Argeş, cu privire la cele semnalate”, se arată într-un comunicat remis nouă de Spitalul Judeţean Argeş.

Probabil, rezultatele anchetei Colegiului Medicilor vor sluji ca probe în dosarul penal în care sunt investigate cauzele decesului bebeluşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here