Colaboratorul nostru Adrian Simeanu, distins cu Premiul Meritul Cultural de revista Armonii Culturale

Date:

Share post:

Adrian Simeanu, critic literar, teatral și muzical și colaborator ArgeșulOnline.ro, a fost distins cu Premiul Meritul Cultural de revista Armonii Culturale.

La cei 70 de ani ai săi, Adrian Simeanu a văzut multe și a citit și mai multe. A lucrat o vreme în presă, imediat după 1989, apoi a fost consilier al deputatului PNȚCD, dr. Sergiu Rizescu.

E nelipsit de la spectacolele Filarmonicii, nu ratează nicio premieră la Teatrul Alexandru Davila, nicio manifestare mai acătării organizată de Centrul Cultural, e un obișnuit al Bibliotecii Județeană Dinicu Golescu.

Omul de cultură Adrian Simeanu

A publicat, în ultimele două decenii, mii de articole de critică literară, teatrală și muzicală, eseuri și articole de presă culturală. Din 2018, de când s-a născut acest site, Adrian Simeanu ne-a fost alături și ne este și în ziua de azi. Faptul că suntem printre foarte puținele mijloace media care are o rubrică de cultură i se datorează, în principal lui.

Așa că pentru toate acestea, dar și pentru alte merite pe care nu le detaliem aici, revista Armonii Culturale l-a premiat cu pe Adrian Simeanu cu Premiul Meritul Cultural. O binemeritată recunoaștere a unor merite incontestabile, greu de găsit în presa de azi.

sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Alina Gorghiu a anunțat azi aducerea în țară a unui alt fugar internațional

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a anunțat azi repatrierea a...

Eroii anticomuniști ai ”Republicii de la Bârgău”, între care trei argeșeni, comemorați în Bistrița. La ei acasă sunt necunoscuți

Zilele trecute, la Prundu Bârgăului (Bistrița-Năsăud), eroii anticomuniști care...

Argentina și Columbia, în finală la Copa America 2024. În finala mică, Uruguay și surpriza Canada

Naționalele din Argentina (campioana mondială en titre) și Columbia...

Euro 2024, ultimul act: Anglia și Spania vor juca, duminică, finala competiției

În finala Euro 2024 se vor întâlni, duminică seară,...

(Video) Two foreign tourists were saved by car horns from a deadly bear attack on Transfăgărășan road

The two unconscious tourists narrowly escaped death, saved by...

(Video) Doi turiști, salvați din ghearele unui urs, pe Transfăgărășan, de claxoanele mașinilor

Doi turiști au fost salvați de claxoanele mașinilor de...