Cod galben de ploi şi vânt, mâine, în aproape toată România

Date:

Share post:

Potrivit unei informări transmise de Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM), mâine aproape întreg teritoriul naţional se va afla sub incidenţa unei avertizări cu cod galben de ploi şi vânt.

Atenţionarea e valabilă între orele 9 şi 23.

Potrivit acesteia, în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze cuprinse, în general, între 55 și 65 km/oră și izolat peste 70 km/oră.

În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90-100 km/oră.

În acelaşi interval de timp, mai e emisă o altă avertizare, tot cu cod galben. Conform atenţionării, în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65 şi 75 km/oră, grindină și averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.

sursa info şi foto: ANM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

A fost inaugurată pasarela din cartierul Tudor Vladimirescu, spre noul Argeș Mall

Azi a fost inaugurată pasarela auto și pietonală care...

Opțiuni noi pentru WhatsApp: funcții de filtrare a mesajelor (Digitalio)

WhatsApp anunţă introducerea a trei filtre pentru accesarea mai rapidă a...

Alte 25 de microbuze electrice pentru școli din mediul rural din Argeș, cu bani din PNRR

Ieri a fost semnat contractul pentru furnizarea a 25...

(Video) Pe autostrada Pitești-Curtea de Argeș, la Merișani, se fură bitum de sub nasul muncitorilor

Pe lotul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș, în apropiere...