Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi la prânz, o atenţionare meteo de ploi şi ninsori, valabilă de azi până sâmbătă dimineaţă la ora 10. 

Vizat de avertizarea meteo respectivă este şi judeţul Argeş (ploi în partea sa sudică şi centrală, ninsori în nordul judeţului, la munte).

În intervalul de mai sus, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării.

„Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25-35 de litri/metrul pătrat.

Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.

La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (06 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1400 m, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei”, a informat ANM.

Vântul va avea intensificări cu precădere în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40-60 km/oră.

Atenţie deosebită trebuie acordată în cazul în care intenţionaţi să vă petreceţi sfârşitul de săptămână pe Transfăgărăşan sau în zona Muscel, pe culoarul Rucăr-Bran.

Acolo va ninge consistent, iar pe şosea se va depune zăpadă şi/sau gheaţă, deci circulaţi cu precauţie în zonele respective.

Imaginea este de arhivă şi e cu titlu descriptiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here