O avertizare meteo cu cod galben de caniculă a fost emisă azi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Avertizarea vizează – a se vedea harta – integral sudul României, mai puțin o fâșie în extremitatea sud-estică, plus patru județe din Banat și Transilvania. Ea a intrat în vigoare deja și e valabilă până pe seară la ora 21.
Județul Argeș e vizat integral, inclusiv zona sa montană din nord.
”În Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Dobrogea continentală, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele se vor situa între 32 şi 36 de grade. În Oltenia şi Muntenia disconfortul termic va fi ridicat, local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, a transmis ANM.
Pe alocuri, temperaturile pot depăși și cele 36 de grade indicate de ANM. În schimb, în zonele montane, cum e zona Transfăgărășanului, temperaturile vor fi suportabile.
CITIȚI ȘI: Încă o zi de caniculă înăbușitoare. Sfaturile pompierilor de la ISU Argeș
sursa foto: ANM