Cod galben de caniculă de azi până sâmbătă

Date:

Share post:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis azi două avertizări meteo cu cod galben, care vizează şi judeţul Argeş, una pentru ploi abundente, alta pentru caniculă.

Avertizarea pentru ploi abundente e valabilă până în această seară la ora 21.

„Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp”, a transmis ANM.

Avertizarea cu cod galben de caniculă e mai de durată, din păcate: ea e valabilă până sâmbătă inclusiv.

„Pe arii restrânse va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19-21 de grade.

Joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18-21 de grade” a mai informat ANM.

Imaginea de sus arată zonele afectate de codul galben de caniculă valabil până sâmbătă.

sursa foto: ANM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...

Documentar despre cariera și viața lui Ilie Năstase, în regia lui Tudor Giurgiu, prezentat la Pitești

Premiera documentarului ”Nasty”, despre cariera și viața lui Ilie...