Pe vremea Răposatului, industria românească producea cam tot ce avea nevoie ţara în materie de mijloace de transport. Începând cu avioane, vapoare, locomotive, autocamioane şi sfârşind cu autobuze, tractoare şi autoturisme.

De toate s-a ales praful după 1989.

Dintr-o dată, fostul premier Petre Roman ne-a făcut să pricepem că şi Romaero Băneasa, şi şantierele navale, şi Electroputere Craiova, şi Steagul Roşu Braşov, şi Autobuzul (Rocar) Bucureşti şi Tractorul Braşov, şi ARO, sunt nimic altceva decât „nişte mormane de fiare vechi”.

O singură excepţie: Dacia.

Ieri, Dacia a depăşit o jumătate de secol de când produce maşini şi aproape trei decenii de când a refuzat să devină şi ea, asemeni celorlalte uzine menţionate, un morman de fiare vechi.

Prilej cu care scriitorul şi ziaristul Nicolae Badiu a publicat, pe site-ul său (www.nicolaebadiu.ro), un text memorabil, pe care-l reproducem integral mai jos, profitând de permisiunea autorului.

„Industria românească, adică „mormanul de fier vechi”, care nu mai e, pentru că a fost vândut, are și ea un istoric. Ceva fărâme au mai rămas în viață, sfidând ruinele din jur… Printre aceste „fărâme”, se află chiar o perlă!

Uzina de la Mioveni a mers mai departe, a trecut de testul „fier vechi” și s-a înălțat în dealul de la Colibași, unde cântă, de 20 de ani, un cocoș – COCOȘUL GALIC ! Ar fi putut cânta o mierlă… ca la ARO, sau o bufniță, ca la Tractorul Brașov etc…

Slavă Domnului, sau lui Zamolxe, dacă vreți, avem Dacia! Slavă și lui Constantin Stroe, lui Louis Schweitzer, lui Manuel Gomez, doamnei Mouna Sepehri sau, mai din culise…, lui Gheorghe Badea și lui Charles Schein.

Dar dacă tot am dat-o pe SLAVE, hai să acordăm și slava cuvenită lui Nicolae Ceaușescu! El a înființat această uzină în 1966, iar în 1968 a ieșit primul autoturism de pe banda de montaj, urcându-se la volan – era 20 august , într-o sâmbătă ! În dreapta lui Ceaușescu a stat inginerul Nicolae Andreev (ambii, în imaginea de sus – n.r.), care avea să ajungă, după ceva ani, unul dintre cei mai buni directori generali ai Uzinei!

20 august 1968 rămâne o dată reper în istoria Dacia, dar și în industria românească! De-aia mă gândesc că ziua  de 20 august ar putea deveni o zi națională a industriei românești – de ce nu?! Și dacă sărbătoarea asta ar pica mereu în aceeași zi cu sărbătoarea aniversară Renault- Dacia, ar da numai bine și corect. Fără Renault în România, am mai vorbi doar despre ruine… mierle și bufnițe.

Azi, 20 august 2019, să ne bucurăm ca am avut și un 20 august 1968 – am depășit o jumătate de secol de industrie auto!”

Nicolae BADIU, www.nicolaebadiu.ro

sursa foto: blog Nicolae Badiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here