Coaliţia PNL-PSD-UDMR, liber la prăduială: cresc spectaculos pragurile sub care se pot face achiziţii directe

Date:

Share post:

Un grup de 137 de deputaţi senatori aparţinând partidelor din arcul guvernamental (PSD, PNL şi UDMR) a depus ieri, la Senatul României, un proiect de lege care creşte spectaculos pragurile sub care se pot face achiziţii directe, fără licitaţie.

Motivul ar fi, cel puţin aşa e descris el în expunerea de motive, că e imperios necesară simplificarea procesului de achiziţii publice, astfel încât să nu se rateze finanţările oferite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Sunt două prevederi mari şi late în proiectul de lege menţionat (care modifică actuala Lege a Achiziţiilor Publice), care deschid, practic, porţile pentru vechile „dedicaţii”:

  • achiziția directă de bunuri și servicii se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de este mai mică de 500.000 de lei (pragul este 135.060 lei în actuala lege);
  • achiziția directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de este mai mică de 5.000.000 de lei (pragul e de numai 450.200 lei în actuala lege).

Potrivit proiectului de modificare a Legii Achiziţiilor Publice, autoritățile contractante sunt obligate să „consulte” minimum trei operatori, pentru achizițiile directe de peste 130.000 de lei la bunuri și 500.000 de lei la lucrări.

Dacă în urma acestei „consultări”, autoritatea respectivă primește doar o ofertă valabilă, achiziția poate fi realizată, perfect legal.

Deocamdată, acest proiect legislativ abia a intrat în circuitul parlamentar, însă, sunt semnale că lucrurile se vor mişca foarte repede, de această dată. De fapt, ca de fiecare dată când e vorba de acces lejer la banul public.

Actualizare – Surprinzător, azi, liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că „PSD anunță că nu susține proiectul de lege care relaxează regulile de cheltuire a banilor publici și permite achiziții directe, fără licitație, pentru lucrări de până la 5 milioane de lei”.

„Proiectul nu a fost discutat în cadrul grupului parlamentar. PSD nu sustine acest proiect de leg”, se arată într-un punct de vedere oficial transmis G4Media.ro.

Totuşi, e puţin probabil ca zeci de parlamentari ai PSD să fi iniţiat un astfel de demers legislativ, iar şeful partidului, în speţă dl Ciolacu, să nu ştie nimic. Dacă ar fi aşa, ar însemna că Marcel Ciolacu nu mai are habar ce fac parlamentrii partidului pe care-l conduce, ceea ce, se ştie, nu are cum să fie adevărat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Accident teribil pe strada Smeurei din Pitești. Doi răniți grav

Un teribil accident rutier s-a produs în această seară,...

Accident între un autoturism şi o autobetonieră, lângă Autogara veche din Piteşti

Un accident rutier violent s-a produs azi, după-amiază, în...

Carambol între trei maşini, în plin centrul Piteştiului

Un accident rutier între trei maşini a avut loc...

Simfonia Lalelelor 2023 va avea loc în aprilie, nu în mai

Simfonia Lalelelor 2023 nu va mai avea loc la...

Fabrica de permise auto de la Piteşti s-a mutat la Braşov

Celebra fabrică de permise de conducere auto contra şpagă...

Loc de joacă din Piteşti, vandalizat de nişte puştani needucaţi (video)

Un loc de joacă din Piteşti a fost vandalizat,...

Adrian Sîrbu de la CSM Piteşti, argint la Campionatele Regionale de Înot pentru Cadeți

În acest weekend, la Izvorani s-au desfăşurat Campionatele Regionale...

Un urs a atacat un om în localitatea Nucşoara

Un bărbat a fost atacat de un urs, în...