La aproximativ trei săptămâni de la tragedia de lângă Autogara Sud din Piteşti, în urma căreia un bărbat de 63 de ani a fost brutalizat până la moarte de doi agenţi de Poliţie, ies la iveală noi amănunte şocante din biografia profesională a unuia dintre ei.

Cei doi agenţi acuzaţi de omorul respectiv, agentul-şef principal (r) Ilie Nicolae Florea şi agentul Daniel Petruţ Drăghici, au fost reţinuţi 24 de ore, apoi arestaţi şi, finalmente, plasaţi în arest la domiciliu.

Cu privire la al doilea dintre ei, care a lucrat o vreme la Poliţia oraşului Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, am aflat, recent, o serie de detalii incredibile privind comportamentul său.

Nu le-am publicat de îndată ce am aflat aceste lucruri, pentru că tocmai intram în Săptămâna Mare, premergătoare Învierii.

Mâine, însă, vă vom povesti ce ne-au declarat foşti colegi de serviciu de-ai agentului Daniel Drăghici, precum şi un om de afaceri ialomiţean, devenit, volens, nolens, obiect al „atenţiei” speciale din partea poliţistului.

În imaginea de sus, locul unde s-a petrecut tragedia, surprins cu secunde înainte ca bărbatul de 63 de ani (cu părul alb, în plan îndepărtat) să fie omorât.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here