Pompierii de la ISU Argeş au fost alertaţi azi noapte, în jurul orei 3, despre faptul că un incendiu a izbucnit într-una din clădirile care adăpostesc Primăria comunei argeşene Beleţi-Negreşti.
„Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al Primăriei și acoperișul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă și generalizat la o altă anexă unde era arhiva Primăriei și alte birouri. Nu au fost victime. În interiorul construcțiilor au ars și documente.

La locul evenimentului este și conducerea ISU Argeș, iar intervenția este coordonată de către Inspectorul șef.
Incendiul a fost localizat și încă se lucrează pentru stingerea focarelor. Exista posibilitatea ca flăcările să se extindă la celelalte încăperi și vecinătăți, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora”, a informat în această dimineaţă biroul de presă al ISU Argeş.
Despre amploarea incendiului vorbesc de la sine forţele mobilizate pentru stingerea acestuia: şase maşini de pompieri pentru stingerea incendiilor, o autospecială cu scară, 3 autospeciale de primă intervenție și comandă plus o ambulanţă SMURD.

Pompierii au conchis că focul a fost pus intenţionat. Prin urmare, „polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor”,a informat biroul de presă al Poliţiei.
sursa foto: ISU Argeş