George Simion, candidatul partidului AUR, și Nicușor Dan, independent, se vor lupta în turul II al alegerilor prezidențiale 2025.
Turul II va avea loc în data de 18 mai. Unul dintre cei doi va fi președintele României pentru următorii cinci ani.
”George Simion, născut pe 21 septembrie 1986 în Focșani, este co-fondatorul și liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR)… Devenind rapid una dintre cele mai controversate figuri politice din România contemporană, parcursul său de la activist pentru unirea cu Republica Moldova la parlamentar și candidat prezidențial este marcat de controverse și un stil politic neconvențional”, se arată într-un articol publicat azi de ziarul Ring.
Pe larg despre biografia lui George Simion puteți citi aici.
Performanțele academice ale lui Nicușor Dan ”l-au propulsat în elita matematicii mondiale: medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în 1987 și 1988, absolvent al Facultății de Matematică de la Universitatea București, și ulterior, studii la prestigioasa École Normale Supérieure din Paris.
Doctorandul de la Sorbonne și-a finalizat studiile în 1998, perioada în care a început să organizeze primele întâlniri cu studenții români de la Paris pentru a discuta despre viitorul României”, se menționează într-un alt articol, publicat tot de colegii de la ziarul Ring, dedicat lui Nicușor Dan.
Pe larg despre biografia sa puteți citi aici.
Cum a fost în turul I
George Simion a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale de ieri cu 40,96% din voturi. El a fost urmat de pro-europeanul Nicușor Dan (20,99%), care a reușit să se califice în turul doi după o luptă strânsă cu candidatul coaliției de guvernare Crin Antonescu (20,07%).
Dan l-a devansat pe Antonescu abia pe ultima sută de metri a numărării voturilor. Exit-poll-urile de la ora 21, de aseară, îl dăduseră pe Crin Antonescu calificat în turul II.
Liderul partidului AUR, de extremă dreapta, a obținut 3,86 milioane de voturi. Adică mai mult decât obținuse, împreună cu Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale anulate din 2024. De notat că George Simion a câștigat peste 60% din voturile din diaspora. În special în Anglia, Italia, Germania și Spania, Simion a obținut victorii clare.