Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a fost numit, în această după-amiază, candidat de prim-ministru de președintele României, Nicușor Dan.
Siegfried Mureșan are 44 de ani și e de loc din Hunedoara. E membru PNL, dar înainte de aceasta a fost membru al PMP, partid al fostului președinte Traian Băsescu.
”În 2004 am absolvit Academia de Studii Economice din București. Am continuat studiile cu un Master în Științe Economice și Management la Universitatea Humboldt din Berlin. În 2006, am primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei și am făcut parte din programul internațional de stagii al Bundestag-ului. Ulterior, am activat timp de trei ani în această instituție drept consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum.
CITIȚI ȘI: Siegfried Mureşan, eurodeputat PNL: „Cerem acordarea statutului de ţară candidată la UE Republicii Moldova” (2022)
În 2009 m-am mutat la Bruxelles, unde am lucrat inițial în Parlamentul European. În 2011 am obţinut prin concurs postul de consilier politic pentru probleme economice și sociale în cadrul Partidului Popular European”, scrie Siegfried Mureșan, despre sine, pe site-ul său personal.
Din 2014 este europarlamentar, membru al grupului politic al Popularilor Europeni. Soția sa, Cătălina Manea, e angajată – prin concurs – expert în combaterea fraudei în cadrul Băncii Europene de Investiții la Luxembourg.
Siegfried Mureșan e un nume cunoscut și respectat la Bruxelles și Strasbourg. E un om care știe carte (a absolvit ASE, nu Spiru Haret), vorbește fluent engleză și franceză și nu a fost implicat niciodată în vreun scandal de corupție. E cunoscut că e un susținător acerb al aderării Moldovei de dincolo de Prut la UE.
Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a forma un guvern și a veni cu el în fața Parlamentului, pentru a cere votul de învestitură. Deocamdată, e clar că Guvernul Mureșan va fi votat de PNL, USR și UDMR, plus (unii) deputați ai minorităților naționale. E clar, de asemenea, că PSD și AUR nu vor vota un Guvern Mureșan.
Poziția președintelui Nicușor Dan
”Am ales să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide. Și această persoană este Siegfried Mureșan. A fost propus de cele trei partide, are o experiență în Parlamentul European, a negociat lucruri importante, are expertiza (adică priceperea, pentru că expertiză înseamnă altceva – n.r.) pentru această poziție.
Mi-a solicitat un timp de gândire pe care i-l respect. Domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine. Și aștept să-mi confirme sau să infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a adăugat președintele.
Nicușor Dan a specificat că ”oricine ar fi în poziția aceasta, sarcina premierului desemnat va fi una dificilă. Indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental, își va îndeplini angajamentele”.
La scurt timp a anunțat că acceptă desemnarea: „Accept propunerea făcută de Președintele României”, a spus Siegfried Mureșan, citat de NewsEdge.
sursa foto: ArgeșulOnline.ro/Sorin Simion

