Cătălin Ghinăraru, cercetător ştiinţific gr. 1 la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale din Bucureşti a declarat, într-un interviu acordat colegilor de la HotNews, că e nevoie să se revină la examene de admitere la instituţiile de învăţământ superior de stat.
„Trebuie să revenim la o revenire la examenul de admitere în învățământul superior de stat românesc și mă refer aici la locurile bugetate. E necesară o limitare.
Noi ținem un număr ridicat de locuri pentru specializări care nu mai au cerere la noi. În plus, finanțarea publică va fi din ce în ce mai limitată”, a declarat omul de ştiinţă.
Ideea reintroducerii examenului de admitere la facultăţile de stat a mai fost vehiculată în spaţiul public de oameni cu greutate în domeniu, cum ar fi profesorul universitar Cristian Preda sau fostul ministrul de resort, Daniel Funeriu.
Aceştia au argumentat nevoie unui examen de admitere prin calitatea slabă a studenţilor/absolvenţilor, care practic nu mai susţin niciun examen serios după cel de Bacalaureat.
Cercetătorul Cătălin Ghinăraru (foto) argumentează (şi) altfel, prin mutaţiile de piaţa muncii la care învăţământul superior de stat – de cel privat nici nu are sens să vorbim – e de decenii fără reacţie. La fel stau lucrurile şi în ce priveşte învăţământul mediu.
„Dacă ne uităm la numărul de asistenți medicali veți vedea că am fi putut înlocui toți asistenții medicali de 3 ori în ultimii 20 de ani, atât de mulți asistenți medicali am format în România. Și acum ne plângem de criză de asistente, pentru că se pare că le-am format pentru alte state din lume”, a mai spus dl Ghinăraru.
sursa foto: Facebook/Cătălin Ghinăraru