Cei doi poliţişti şpăgari de la Secţia 2 din Piteşti au scăpat cu pedepse cu suspendare

Date:

Share post:

Cei doi agenţi de Poliţie de la Secţia 2 din Piteşti, prinşi în flagrant anul trecut că au luat de mai multe ori şpagă pentru a nu aplica amenzile cuvenite unor şoferi care au comis abateri în trafic, au scăpat cu pedepse cu suspendare şi ceva muncă în folosul comunităţii.

Curtea de Apel Piteşti a decis ca ambii agenţi de Poliţie să fie condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendarea executprii pedepsei şi un termen de încercare de trei ani pentru fiecare.

Instanţa a mai decis, de asemenea, ca ambii foşti agenţi de Poliţie să fie obligaţi la „prestarea pe o perioadă de 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș sau în cadrul Casei Județene de Pensii Argeș„.

„În fapt, la data de 17.12.2021, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Argeș… au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a celor doi agenți de ordine publică, ambii fiind desemnați ca polițiști rutieri, după ce aceștia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu au primit de la doi șoferi suma de 1.800 lei, câte 900 de lei de la fiecare, pentru a nu le fi suspendate permisele de conducere, ca urmare a săvârșirii unor contravenții la regimul rutier”, se menţionează într-un comunicat de presă al anchetatorilor.

„Anterior… în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cei doi agenți de poliție au primit de la un martor denunţător suma de 300 de lei, ce nu li se cuvenea, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv în scopul de a nu aplica acestuia sancţiuni contravenţionale corelative contravenţiilor constatate.

Urmare a acțiunii de prindere în flagrant și a probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și au fost arestați preventiv de către Curtea de Apel Pitești”, se mai menţionează în documentul citat.

Ulterior, cei doi poliţişti au fost judecaţi în stare de libertate. Sentinţa de azi a Curţii de Apel Piteşti e definitivă.

Imaginea de sus este cu titlu de exemplificare.

sursa foto: arhivă Poliţia Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Parlamentul României manifestă tendințe iliberale –  Dreptul ONG-urilor la litigare strategică limitat drastic

Modificările propuse sunt o încercare de a slăbi capacitatea...

Cum să joci inteligent la cazinoul online

Cei mai mulți jucători accesează un cazino online și...

Cum se fura din conductele OMV Petrom, în Argeş, Olt şi Teleorman. Detalii dintr-un dosar

"Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 47...

Joci ruletă și blackjack live? Trebuie să știi asta…

Jocurile de live casino au devenit extrem de populare,...

Vata bazaltica: 4 caracteristici pe care ar trebui sa le cunoastem

Pentru a mentine casa mai calda mai mult timp...