Cea mai mare problemă a constructorilor autostrăzii Piteşti-Sibiu: sătenii nu vor să muncească. Preferă ajutoarele sociale

Date:

Share post:

Cea mai mare problemă cu care se confruntă constructorii a două loturi din autostrada Piteşti-Sibiu e forţa de muncă. Lipsa ei, mai precis. Localnicilor li se par prea mici salariile de la 1.000 de euro lunar în sus.

Pe loturile cele mai grele ale autostrăzii (Tigveni-Cornetu şi Cornetu-Boiţa), antreprenorii au mari probleme în a găsi localnici dispuşi să muncească.

Pe lotul Tigveni-Cornetu, 37,4 km, lucrează concernul italian WeBuild (Astaldi). Pe Cornetu-Boiţa, 31,33 km, poate cel mai greu al autostrăzii, turcii de la Mapa Cengiz. Ambii antreprenori caută forţă de muncă pe plan local, dar nu prea găsesc.

CITIŢI ŞI: Încep să se mişte lucrurile şi pe lotul 2, Boiţa-Cornetu, al autostrăzii Piteşti-Sibiu

„Suntem în căutare de forță de muncă. Din februarie vom reîncepe angajările. Din păcate, forța de muncă în România încă este o problemă. Angajăm forțe calificate, cât și necalificate. Am apelat și la soluții de avarie, aducem și din alte țări și vom pregăti ansambluri de cazare”, a declarat Adrian Bodoc, manager de proiect la WeBuild, într-un clip video postat de CNAIR.

Salarii pornind de la aproape 1.000 de euro lunar, refuzate de săteni

Atât constructorul italian, cât şi cel turc oferă salarii bune şi foarte bune celor doritori să lucreze la autostradă. E vorba de 4.500-5000 de lei net pentru un muncitor necalificat. Salariul pentru unul calificat e mult mai mari. Minimum 8.000 de lei pe lună pentru un fierar-betonist, buldozerist sau excavatorist.

Plus alte avantaje: ore suplimentare plătite mai bine, cazare gratuită, tichete de masă etc.

CITIŢI ŞI: Italienii de la WeBuild (Astaldi) au început în forţă lucrările la lotul 3 Cornetu-Tigveni al autostrăzii Piteşti-Sibiu

Nici aceste sume nu sunt, însă, prea tentante pentru localnicii din satele pe unde va trece autostrada. Majoritatea preferă ajutoarele sociale. Cu venitul minim garantat, plus alocaţii copii, ajutor de încălzire şi altele, se poate lua lejer 2.000 de lei stând acasă.

E mai bine la birt decât la muncă

„… te bagă la lopată. La banii pe care îi dau ăștia (WeBuild – n.r.) îți rupi sănătatea și ajungi la spitale”, a reprodus publicaţia Râmnicu-Vâlcea Week discuţia cu un sătean din Argeş.

„E puțin pentru câtă muncă e… Să mai crească salariul și mă mai gândesc”, zicea un altul.

„Nu le convine să muncească”

Primarul unei comune argeşene cu care am discutat, azi, la telefon, cunoaşte bine situaţia. „Chiar am vorbit cu cineva de la Astaldi (WeBuild- n.r.), au mare nevoie de oameni. Da’ ai noştri nu vor să lucreze la ei. E prea puţini bani. N-am ce să le fac”, ne-a declarat primarul.

Asta după ce ne-a rugat să nu cumva să-l nominalizăm: „Nu vreau să mi-i sui pe toţi ăştia în cap acu’, în prag de alegeri”, a explicat primarul.

În aceste condiţii, singura soluţie viabilă pentru cei de la WeBuild este, potrivit inginerului Adrian Bodoc, aducerea de muncitori străini. Probabil, vor fi aduşi din India, Bangladesh, Pakistan, Sri Lanka sau Nepal. Ţări în care un salariu pornind de la 1.000 de euro lunar în sus e mană cerească.

CITIŢI ŞI: Porr Construct Austria a început lucrările la tronsonul Curtea de Argeş-Tigveni a autostrăzii Piteşti-Sibiu

ACTUALIZARE – La fel stau lucrurile şi în judeţul Vâlcea, unde asocierea de firme din Turcia Mapa Insaat-Cengiz Insaat găseşte cu greu muncitori pentru şantierele lotului Cornetu-Boiţa.

Iar firmele omului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, care au contractate tronsoane de autostradă însumând peste 400 de km, dau constant anunţuri de angajare. Şi în presă, şi pe reţelele sociale. Semn că nici acolo forţa de muncă nu prisoseşte.

surse foto: CNAIR/DRDP Craiova, Râmnicu-Vâlcea Week

3 COMENTARII

  1. […] Constructorii de autostrăzi din România au o mare problemă: lipsa forței de muncă, care devine tot mai acută. Pe loturile cele mai dificile ale autostrăzii, Tigveni-Cornetu și Cornetu-Boița, antreprenorii se luptă să găsească localnici dispuși să muncească. Situația este la fel de tensionată și în ceea ce privește firmele lui Dorinel Umbrărescu, care gestionează tronsoane de autostradă ce totalizează peste 400 de kilometri. Aceste dau constant anunţuri de angajare. Şi în presă, şi pe reţelele sociale. Semn că forţa de muncă pe autostrăzi nu prisoseşte, scrie Argeșul Online. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Teatrul de Vară din Pitești va purta numele lui Gheorghe Zamfir

Teatrul de Vară din Pitești va purta din această...

Fotbal, Liga 2: Muscelul Câmpulung a revenit acasă din bejenie și a câștigat cu 1-0 jocul cu CS Mioveni (galerie foto)

Muscelul Câmpulung a învins sâmbătă, acasă, scor 1-0, pe...

Muzica zilelor noastre: Masterclass la Pitești

  La filarmonica urbei. A doua ediție, în septembrie...

Concurs național de poezie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab

Concursul de poezie „Toată vremea-și are vreme” are loc...

Top 5 tendințe de design interior pentru camera de zi atunci când folosești parchet triplu stratificat

Transformarea camerei de zi într-un spațiu elegant și confortabil...

Rolul magneziului în relaxare: Cum să-ți calmezi mintea și corpul

Într-o lume în care stresul și agitația zilnică par...

Digitalizare sau ”degetalizare” la Registrul Comerțului. O țeapă de 40 de milioane de euro (Digitalio.ro)

Digitalizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului pare să fie...