Ce promitea PSD în materie de autostrăzi în 2015 şi ce s-a realizat, de fapt

Date:

Share post:

Am arătat că, la capitolul autostrăzi, actuala Putere n-a făcut mai nimic. Bilanţul indică doar vreo 30 şi ceva de kilometri.

Câţi km de autostradă a făcut actuala Putere, de doi ani încoace

Vestitul Ioan Rus (cel cu „visele erotice”), fost ministru PSD al Transporturilor între iunie 2014 şi iulie 2015, din perioada guvernării Victor Ponta, declara pentru revista economico-financiară „Capital” că „reţeaua autostrăzilor din România, care totalizează 700 kilometri în prezent (e vorba de anul 2015, prin vară – n.r.), va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an şi cu 200 kilometri în 2016.

În 2016, cu siguranţă finalizăm şi vom putea circula pe Sibiu-Nădlac, pe Cluj-Borş, cu o excepţie între Mihăieşti şi Suplacu de Barcău, care ar putea fi finalizată în 2017, pe Cluj-Târgu Mureş, Târgu Mureş-Făgăraş, Sibiu-Făgăraş, Făgăraş-Braşov, în situaţia în care vom fi extraordinar de activi; dacă nu, în 2017. Cu certitudine vor fi încă 250 kilometri de autostradă în 2016”.

Cei „încă 50 de km promişi pentru a doua parte a lui 2015 au fost, de fapt, zero. În 2016, de asemenea, zero barat. Iar în 2017 au fost daţi în folosinţă numai 15,4 km.

Pe niciunul din drumurile indicate de ministrul Ioan Rus acum trei ani nu s-a mai construit absolut niciun km de autostradă, exceptând o bucăţică de 13,7 km între Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Parlamentul României manifestă tendințe iliberale –  Dreptul ONG-urilor la litigare strategică limitat drastic

Modificările propuse sunt o încercare de a slăbi capacitatea...

Cum să joci inteligent la cazinoul online

Cei mai mulți jucători accesează un cazino online și...

Cum se fura din conductele OMV Petrom, în Argeş, Olt şi Teleorman. Detalii dintr-un dosar

"Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 47...

Joci ruletă și blackjack live? Trebuie să știi asta…

Jocurile de live casino au devenit extrem de populare,...

Vata bazaltica: 4 caracteristici pe care ar trebui sa le cunoastem

Pentru a mentine casa mai calda mai mult timp...