Ce măsuri de relaxare ar putea fi luate de Guvern de la 1 iunie

Date:

Share post:

Vinerea aceasta, la Bucureşti se va reuni, la sediul Guvernului, un comitet compus din reprezentanţi ai mai multor ministere (denumit oficial Comitetul Interministerial pentru revenirea României la normalitate), pentru a stabili măsurile de relaxare care urmează să fie luate, la nivelul întregii ţări, începând cu data de 1 iunie.

Ce e cert, deocamdată, e că nu se va renunţa total la obligativitatea portului măştii de protecţie în spaţii închise, ci doar acolo unde situaţia epidemiologică e bună, iar rata de vaccinare a populaţiei e ridicată.

Iarăşi, un fapt cert e că de măsurile de relaxare vizând, între altele, acces în localuri, în săli de spectacole, pe stadioane etc, vor beneficia în principal cei care s-au vaccinat împotriva Covid-19 (foto).

Cei nevaccinaţi va trebui să prezinte dovada unui test Covid cu rezultat negativ sau o dovadă că au trecut prin boală. Nu li se va refuza accesul nicăieri, dar vor fi obligaţi să prezinte o dovadă că nu sunt un pericol pentru ceilalţi.

O propunere ce va discutată şi ea vizează deschiderea hotelurilor, restaurantelor şi barurilor la capacitate de sută la sută, dacă personalul și clienții sunt vaccinați, în caz contrar urmând să fie permisă folosirea doar a 50% sau 70% din capacitatea localului respectiv.

Microbiştii şi iubitorii sportului vor avea acces neîngrădit pe stadioane şi în sălile de sport, dacă sunt vaccinaţi. Dacă nu, va trebui să prezinte fie un test Covid negativ, fie dovada trecerii prin boală.

Vor fi, de asemenea, permise petrecerile de genul nunţi, botezuri etc, dar în condiţii similare (vaccinare, test negativ Covid sau dovadă de depăşire a bolii).

Foarte probabil, în spaţii deschise, unde se poate respecta distanţarea între persoane, nu va mai fi obligatoriu portul măştii de protecţie.

Spre exemplu, cu numai câteva zile în urmă, prim-ministrul Florin Cîţu anunţa că, de la 1 iunie, e foarte psoibil să se renunţe la obligativitatea de a purta mască pe plajă.

Deocamdată, nimic nu e bătut în cuie, totul se discută, dar o decizie în acest sens nu poate întârzia mai mult de o săptămână sau două.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular