„Ședința operativă a Primăriei Pitești, condusă de primarul Cristian Gentea în fiecare luni de la ora 8, a avut, astăzi, ca puncte centrale de discuții, traficul dificil din zona Podul Viilor și Vamă Pitești (intrare dinspre București), dar și problema gunoaielor de lângă containerele și pubelele din oraș”, a transmis municipalitatea, printr-un comunicat de presă.

Nu sunt, însă, singurele două lucruri care nu-i sunt pe plac primarului Gentea, cum nu sunt pe plac nimănui.

Pe dl Gentea îl mai deranjează şi faptul că, deocamdată, de la declararea stării de urgenţă, Poliţia Locală a oraşului e subordonată Poliţiei adevărate.

„Primarul s-a declarat total nemulțumit de modul în care polițiștii locali sunt nevoiți să funcționeze în perioada stării de alertă, la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne, nu a cetățeanului din oraș.

„Nici patrulare și fluidizare a traficului, nici curățenie și supraveghere în oraș, așa cum se cuvine!”, a fost aprecierea primarului referitoare la această situație.

De altfel, Asociația Municipiilor din România, asociație în care Piteștiul este reprezentat chiar printr-o funcție de vicepreședinte deținută de Cristian Gentea, somează administrația centrală să dispună ca polițiștii locali să iasă de sub coordonarea Poliției Naționale la încheierea stării de urgență.

Altfel, comunitatea, prin bugetul local, nu va mai plăti salariile polițiștilor locali. Ori plătește ministerul de resort, ori polițiștii se întorc la treabă în stradă, pentru cetățeni”, se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei.

sursa foto: Primăria Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here