Ce înţelege col. dr. Valeriu Gheorghiţă, şeful vaccinării anti-Covid, prin „misiune îndeplinită: rată de vaccinare de 41%, peste 12 milioane de doze donate/vândute sau nefolosite

Date:

Share post:

Zilele trecute, fără niciun fel de informare publică, într-un anonimat suspect, fostul Comitet Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), condus de medicul argeşean Valeriu Gheorghiţă, şi-a publicat raportul de activitate pe site-ul RoVaccinare.

Întâmplător, acest raport a fost descoperit de profesorul de jurnalism Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu şi al Ministerului Sănătăţii, în timp ce căuta alte documente pe site-urile de specialitate.

Frapează, din start, titlul raportului respectiv: „Rovaccinare, misiune îndeplinită” (virgula în titlu am pus-o noi la locul ei, autorii raportului au omis asta). Ca să cadreze cumva cu cariera militară a doctorului Valeriu Gheorghiţă, care e medic militar şi căruia campania de vaccinare împotriva Covid i-a adus o avansare la excepţional de la locotenent-colonel la colonel „plin”.

Aflăm, totuşi, din raportul respectiv că rata de vaccinare, la finalul pandemiei, a fost de numai 41%. A doua cea mai slabă din Europa, doar bulgarii fiind un pic îndărătul nostru. Pentru comparaţie, în ţări precum Islanda, Belgia, Malta, Olanda sau Finlanda, s-au vaccinat în jur de 90% dintre cetăţeni sau chiar peste 90%.

Surprinde, de asemenea, numărul enorm de mare de doze de vaccin achiziţionate de statul român, lucru de care, foarte probabil, CNCAV condus de dr. Valeriu Gheorghiţă nu e străin defel. S-au cumpărat cu mult mai multe vaccinuri decât s-a dovedit a fi fost necesare.

Tabelul de mai jos e sugestiv:

Două aspecte care ni se par mai importante reies din tabelul de mai sus, preluat de pe site-ul guvernamental Rovaccinare.

Unul ar fi că au rămas neutilizate, fiind donate, revândute sau, pur şi simplu, zăcând pe stoc vreo 13 milioane de doze de vaccin anti-Covid. Asta la o socoteală făcută cu multă aproximaţie şi fără a lua în calcul dozele de vaccin deja aruncate, al căror număr e şi el de ordinul milioanelor, după cum scrisese HotNews.

Având în vedere costurile unei doze de vaccin, reiese că statul român a fost păgubit cu multe milioane de euro.

Apropo de costurile dozelor de vaccin: la sfârşitul lui decembrie 2021 semnalam faptul că de pe „piaţa” românească au dispărut vaccinurile AstraZeneca. Cele mai ieftine vaccinuri anti-Covid disponibile. De fapt, în mod oficial, nu s-a vorbit niciodată despre preţurile vaccinurilor şi nu au fost puse la dispoziţia opiniei publice documente în acest sens.

Totul a fost secret, lucru anormal într-o ţară europeană, în care cetăţeanul are dreptul să ştie exact pe ce se cheltuie banul public.

Preţurile vaccinurilor, făcute publice din greşeală de un oficial guvernamental din Belgia

A existat, totuşi, o scăpare a unei doamne, Eva de Bleeker, secretar de stat în Guvernul Belgiei pentru Buget şi Protecţia Consumatorilor, care a făcut publice, printr-o postare pe reţeaua de socializare Tweeter, preţurile cu care Uniunea Europeană a cumpărat vaccinuri(şi le-a distribuit, ulterior, statelor membre). Am scris despre asta, aici.

Postarea a fost rapid ştearsă, dar fusese prea târziu.

Potrivit dnei de Bleeker, o doză de vaccin AstraZeneca a costat 1,78 euro, una de vaccin Johson, 8,5 dolari SUA, o doză de Pfizer, 12 euro, iar una de vaccin american Moderna, 18 dolari. La noi în ţară, vaccinurile cele mai cumpărate au fost cele produse de Pfizer, iar Moderna şi AstraZeneca, în cantităţi aproximativ egale.

Normal ar fi fost, ţinând cont de faptul că suntem totuşi o ţară săracă, să fi fost preferate cel mai ieftine vaccinuri, AstraZeneca şi Johnson.

Guvernul român a cumpărat, însă, preponderent, din cele mai scumpe. Aceasta deşi Agenţia Europeană a Medicamentului a informat că AstraZeneca e la fel de sigur (sau nesigur) în utilizare ca şi celelalte vaccinuri. La fel şi cel administrat în doză unic, produs de Johnson&Johnson. Doar că acestea din urmă sunt de câteva ori mai ieftine.

Pentru cine e curios să lectureze integral raportul CNCAV – care începe, ca pe vremuri, cu un cuvânt înainte al preşedintelui ţării – acesta poate fi accesat aici.

În imaginea de sus, col. dr. Valeriu Gheorghiţă vaccinându-şi o consăteană din Izvoru, pe vremea când coordona campania de vaccinare împotriva Covid.

surse foto: arhivă ArgesulOnline.ro, Rovaccinare, captură Tweeter

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Din 2024, adio motoare diesel pe Dacia Duster

Începând cu modelele anului 2024, Dacia nu va mai...

CS Mioveni a scos un punct nesperat, la ultima fază a meciului: 1-1 acasă, cu Sepsi

CS Mioveni a jucat azi, cu Sepsi Sfântu-Gheorghe, un...

Avalanşa de la cabana Capra: până la prânz, salvatorii nu ajunseseră încă la turiştii blocaţi (video)

Efectivele impresionante ale forţelor de ordine, plus drumari şi...

O avalanşă puternică a lovit azi noapte cabana Capra, de pe Transfăgărăşan (galerie foto)

O avalanşă puternică a lovit în plin azi noapte...

FC Argeş, punct meritat la Sibiu, cu Hermannstadt: 1-1, gol Garita

FC Argeş a încerca azi, la Sibiu, cu câteva...