Dr. Maria Roxana Caunic, medic dermatolog la Spitalul Colentina din București, explică pe înțeles ce e alergia la soare și cum poate fi prevenită.
Medicul Maria Roxana Caunic spune că termenul de ”alergie la soare” desemnează, cel mai frecvent, erupția polimorfă la lumină, cea mai întâlnită afecțiune provocată de expunerea la radiațiile ultraviolete. O afecțiune foarte des întâlnită în sezonul de vară, caracterizat de abuzul de expunere la soare.
Despre tânăra doctoriță menționată trebuie spus că, la începutul acestui an, a devenit primul medic rezident român care a participat la un program de observership în cadrul Departamentului de Dermatologie al Spitalului Național Universitar din Seul (Coreea de Sud).
Sistemul imunitar reacționează exagerat la radiațiile ultraviolete
Potrivit dr. Maria Roxana Caunic, denumirea de „polimorfă” provine din faptul că erupția poate avea forme diferite de la un pacient la altul, manifestându-se prin pete, papule, plăci sau mici vezicule. ”Cu toate acestea, la aceeași persoană leziunile tind să aibă același aspect la fiecare episod. Afecțiunea apare deoarece sistemul imunitar reacționează exagerat la radiațiile ultraviolete, în special la cele de tip UVA, după primele expuneri importante la soare din sezonul cald.
CITIȚI ȘI: Concediu la plajă, în cea mai ieftină ţară din Europa, care nici măcar nu are mare: Macedonia
Spre deosebire de arsura solară, care apare imediat după expunerea excesivă și se manifestă prin roșeață și durere, alergia la soare debutează la câteva ore sau chiar la câteva zile după contactul cu razele ultraviolete. Erupția este însoțită de mâncărime intensă și poate lua forme diferite, de la pete și papule până la plăci sau mici vezicule. Leziunile apar, în general, pe zonele recent expuse, precum decolteul, umerii, partea externă a brațelor, dosul mâinilor sau gambele. Fața este afectată mai rar, deoarece este expusă la soare pe tot parcursul anului și dezvoltă o anumită toleranță la radiațiile UV.
Unul dintre cele mai importante aspecte este diferențierea acestei afecțiuni de o simplă arsură solară. În timp ce arsura apare după o expunere excesivă și se manifestă prin roșeață, durere și senzație de căldură locală, alergia la soare se caracterizează prin apariția unei erupții însoțite de mâncărime intensă, care poate debuta la câteva ore sau chiar la câteva zile după expunerea la radiațiile UV. De asemenea, trebuie diferențiată și de iritația provocată de căldură, care apare în special în zonele cu transpirație abundentă și are un mecanism complet diferit.
Care sunt simptomele?
Simptomele cele mai frecvente sunt pruritul intens, senzația de usturime sau arsură și apariția unor papule, plăci sau mici vezicule. Erupția se dezvoltă, în general, pe zonele recent expuse la soare, precum decolteul, umerii, partea externă a brațelor, dosul mâinilor și, uneori, pe gambe sau laba piciorului. Fața este afectată mai rar, deoarece este expusă la radiațiile solare pe tot parcursul anului și dezvoltă un anumit grad de adaptare.
Specialistul subliniază că există anumite categorii de persoane care prezintă un risc mai mare de a dezvolta această afecțiune. Alergia la soare apare mai frecvent la femei, în special între 20 și 40 de ani, dar și la persoanele cu pielea deschisă la culoare. Totodată, predispoziția genetică poate juca un rol important, existând familii în care mai mulți membri dezvoltă aceeași problemă. Cu toate acestea, afecțiunea poate apărea la orice vârstă și indiferent de tipul de piele.
CITIȚI ȘI: ISU Argeș, sfaturi pentru populație pentru perioada de caniculă
Un alt aspect care surprinde mulți pacienți este faptul că boala poate debuta brusc, chiar și după ani întregi în care expunerea la soare nu a provocat niciun disconfort. Primul episod apare frecvent după o expunere intensă la începutul sezonului cald, iar ulterior reacțiile tind să se repete anual, în condiții similare.
Expunerea bruscă și prelungită la soare reprezintă principalul factor declanșator, însă există și alte elemente care favorizează apariția puseelor. Expunerea în intervalul orar 11:00-16:00, lipsa utilizării produselor cu protecție solară și vacanțele petrecute în zone cu radiație ultravioletă puternică cresc considerabil riscul apariției erupțiilor. În cele mai multe cazuri sunt implicate radiațiile UVA, însă anumite persoane pot reacționa și la UVB sau chiar la lumina vizibilă.
La ce trebuie să fim atenți
Dr. Maria-Roxana Caunic atrage atenția că nu orice reacție apărută după expunerea la soare este o alergie la soare. Unele medicamente, parfumuri sau produse cosmetice pot provoca reacții fototoxice sau fotoalergice, care seamănă foarte mult cu această afecțiune, însă au un mecanism diferit. Din acest motiv, dacă erupția apare după începerea unui tratament nou sau după utilizarea unui produs cosmetic, consultul dermatologic este esențial pentru stabilirea diagnosticului corect.
În cazul apariției simptomelor, primul pas este întreruperea expunerii la soare până la remiterea leziunilor. Răcirea pielii poate reduce disconfortul, însă continuarea expunerii, în speranța că organismul se va obișnui cu soarele, reprezintă una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de pacienți. În funcție de severitatea manifestărilor, medicul dermatolog poate recomanda tratament local, iar în formele mai severe și tratament sistemic pentru reducerea inflamației și calmarea simptomelor.
Consultul dermatologic este recomandat ori de câte ori apare pentru prima dată o erupție după expunerea la soare, dar și atunci când aceasta este extinsă, foarte pruriginoasă, persistă mai multe zile sau reapare la fiecare expunere. În anumite situații, sunt necesare investigații suplimentare pentru excluderea altor boli fotosensibile, precum lupusul cutanat sau reacțiile medicamentoase.
Prevenția, cel mai bun tratament
În ceea ce privește prevenția, medicul spune că aceasta rămâne cea mai eficientă metodă de control al bolii. Evitarea expunerii la soare în intervalul 11:00-16:00, utilizarea zilnică a unui fotoprotector cu SPF 50+, purtarea hainelor protectoare și expunerea treptată la soare la începutul sezonului cald pot reduce semnificativ riscul apariției episoadelor. Pentru persoanele care dezvoltă anual forme severe, există și posibilitatea unor tratamente preventive sau a fototerapiei controlate înaintea sezonului estival, menite să crească treptat toleranța pielii la radiațiile ultraviolete.
Specialistul avertizează că autodiagnosticarea rămâne una dintre cele mai frecvente greșeli. Nu orice erupție apărută după expunerea la soare reprezintă o alergie, iar aplicarea unei cantități insuficiente de fotoprotector sau alegerea unor produse care nu oferă protecție eficientă împotriva radiațiilor UVA poate favoriza reapariția simptomelor”, a declarat doctorița, pentru NewsEdge.
sursa foto: Facebook/Maria Roxana Caunic

