Câteva zeci de lideri ai PNL vor să-i dea demisia lui Florin „Superman” Cîţu

Date:

Share post:

Câteva zeci de lideri de organizații județene ale PNL (în funcţie de surse, 35, 40 sau chiar 42) au semnat o scrisoare prin care îi solicită lui Florin Cîțu să demisioneze de la conducerea partidului.

Scrisoarea îi va fi înmânată chiar azi lui Florin Cîţu, de către cei patru prim-vicepreşedinţi ai partidului, dacă nu cumva i-a şi fost înmânată deja.

Postul de preşedinte al PNL al urma să fie ocupat, interimar, de actualul prim-ministru, Nicolae Ciucă, după care, conform statutului acestui partid, ar urma să fie organizat un alt congres, în cadrul căruia să se aleagă un alt preşedinte.

Dacă Florin Cîţu va refuza să se conformeze cererii de a demisiona, contestatarii săi au anunţat că de mâine vor începe demersurile cuvenite pentru organizarea unui congres extraordinar, în care „Superman” să fie dat jos de la conducerea PNL.

E şi un mic şantaj la mijloc: dacă Florin Cîţu va demisiona „de bună voie”, i se va permite să păstreze funcţia de preşedinte al Senatului. Dacă nu, după congresul extraordinar, va fi schimbat şi din această funcţie.

Printre cei mai acerbi contestatari ai lui Florin Cîţu se numără exact aceeaşi oameni care anul trecut nici nu concepeau un Guvern fără el prim-ministru, în frunte cu prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan, cel care, vă amintiţi, elimina pensiile speciale în 30 de zile şi fereca uşile partidului în faţa traseiştilor din PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular