Salvo Montalbano, ”pirsonalmente-n pirsoană”. Sicilian get-beget. Bărbat bine și deștept. Curajos și înțelept. Cărți alese răsfoind, cu iuțeală chibzuind. Multe chestii intuind, pân` la urmă izbutind. În anchete fel de fel, mânat de un singur țel. Adevăru-adevărat. Pentru asta respectat și, după caz, ajutat chiar de unii mafioți…
E un polițist de soi pe care-l pune în foi un nonagenar cu har. Signor Andrea Calogero Camilleri. Așijderea insular, în viață și azi. Literat versat, condei afirmat de niște ani buni pe la cei din Cizmă. Salvo e un personaj de toată isprava. Având, meritat, un loc adecvat între detectivii renumiți, prin tomuri găsiți. Andrea l-a creat și l-a implicat în cauze varii. Pline de culoare și atrăgătoare. Răpiri, urmăriri, fraude, omoruri și descoperiri. Întâmplări ingenioase, replici bogat savuroase. Femei d-ăle mai sexoase, mâncăruri tare gustoase. Reședințe somptuoase și case sărăcăcioase. Aventură și umor într-un specific decor. Acea Sicilie ”făcută din pământ zgârcit cu verdeața și din oameni zgârciți la vorbă”. Ce dispare, însă, inevitabil, în pas cu vremea necruțătoare, aducătoare, fără istov, de schimbare…
Este-o lume fascinantă, la cetit apetisantă. Penelul, clar, nimerit, iscusit la zugrăvit. Peisajele mustesc, portretele nu lipsesc. Personaje pitorești (două purtând nume ca la București). Totu` bine rânduit, suspansu`, vrednic sporit. Trama se consolidează și, la final, explodează. Toate astea cuceresc, cărțile nu plictisesc. Ochii nu mai contenesc să le soarbă cu nesaț. Fiind și subtilitate, nu doar vie fantezie. Ambele, îngemănate și la fix echilibrate. În narațiuni dintr-alea meșter structurate. Cert de actualitate și, vădit, de calitate. Adică, literatură ce-ți fură noapte de noapte. Numai de ea să ai parte!
Adrian SIMEANU
