În acte, Crețu Răducan. Brăila, 1 decembrie, 1931. Pe afișe, Johnny Răducanu. Pianist, contrabasist. Compozitor, orchestrator. Om de jazz până-n măduva oaselor. Recunoscut ca atare chiar peste ocean. Fincă genul a slujit vrednic și neobosit. Copios l-a propășit, prin el țara și-a fălit…

Cui vrea să-l cunoască mai bine, îi recomand să citească neapărat ”Singurătatea… meseria mea”. O carte* din primul an de mileniu. Lucrată echilibrat și ușor de lecturat. Plină de-ntâmplări, tablouri, judecăți inerente și adevăruri. Scrisă fluent, curat, colorat. Cu sinceritate, vervă și claritate. Mărturisire povestire despre el și existența-i deloc anodină. Deopotrivă mărturie senină despre locuri și oameni, obiceiuri și moduri de trai într-un veac cu frământările sale enorme. Îndeosebi pledoarie, cu modestie, despre muzică și pruncul ei numit jazz…

În ce ne-a lăsat pe foaie, Răducan s-a spovedit. A vorbit și-a izbutit să nu-l facă, astfel, uitat pe ”Giohny de Răducanu”, din neam de Petrea Crețu Solcanu. ”Boier din stirpea de mahon a Brăilei”. Nu numai artist vestit, ci și condei iscusit, de Istrati amintind. Cu nesaț eu l-am citit, da` sunt un pic necăjit că textu` mic mi-a ieșit pe lângă ce-a povestit și-a destăinuit bogat, inedit, pasionat. Precum a fost înzestrat și din plin a demonstrat prin ceea ce a creat și în urmă a lăsat. Are dreptate Florian Lungu spunând că Johnny trăiește în noi și după moartea ce l-a răpit păgubos…

Adrian SIMEANU

*Johnny Răducanu, Singurătatea… meseria mea, Ed. RHP&P, 2001

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here